Chestorul Camerei Deputaţilor, Miron Ignat, a fost contactat pentru construirea unei federaţii a ruşilor, în România, în schimbul unor sume de bani ce ar fi venit de la viitori investitori ruşi
Asociaţia culturală „Comunitatea rusă din România" a fost înfiinţată la 11 decembrie 2005, cu mare discreţie. Fondatori sunt două persoane ce „operează" sub cetăţenie moldovenească.
La nici o lună de la înfiinţare, preşedinta asociaţiei a încercat racolarea deputatului Miron Ignat, reprezentant al comunităţii lipovenilor în Parlamentul României şi chestor al Camerei Deputaţilor. Femeia s-a prezentat sub nume fals, "Saita", fiind însoţită de un translator, care se află în România, tot sub cetăţenie moldovenească. Propunerea a constat în înfiinţarea unei federaţii a ruşilor în România, cu finanţarea investitorilor de la răsărit. "Asociaţia culturală" deţine 50% dintr-o companie ruso-moldovenească, în România, cu sediul fictiv. De asemenea, şi sediul asociaţiei pare a fi tot unul fictiv: la adresa declarată funcţionează o societate de brokeraj.
„Saita" merge direct la ţintă , dar ratează
Reprezentanţii fantomaticei organizaţii culturale a ruşilor din România au încercat, anul trecut, să realizeze o "federaţie" cu organizaţia ruşilor lipoveni, prin intermediul preşedintelui acesteia, deputatul Miron Ignat. Parlamentarul îşi aminteşte că a fost contactat, din senin, fără nicio recomandare, de către o doamnă care nu vorbea româna şi care i-a spus că îi reprezintă pe "investitorii ruşi". "Organizaţia noastră, a ruşilor lipoveni, a fost înfiinţată în 1990, imediat după Revoluţie. Edităm cărţi, ziare, organizăm diverse manifestări culturale specifice obiceiurilor tradiţionale etniei noastre. Suntem recunoscuţi internaţional, uitaţi (n.r. ne arată o poză cu Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei şi cu Vladimir Putin). Suntem o minoritate istorică, trăim aici de trei sute de ani, avem sprijin şi din partea statului, în administraţie, la Ministerul Învăţământului.
Pe mine m-au contactat la începutul anului 2006. M-a sunat o doamnă că ar vrea să ne întâlnim. Ne-am întâlnit. Doamna respectivă, înaltă, în vârstă de aproximativ 40 de ani, nu ştia româneşte. A spus că se numeşte Saita. Nu îi mai reţin numele. Era împreună cu un bărbat tânăr, până în 30 de ani, care vorbea cu un accent moldovenesc foarte puternic. M-a întrebat cum funcţionează organizaţia noastră. I-am zis: «Foarte bine. Înre gistraţi la judecătorie, recunoscuţi de guvern, de autorităţi, suntem membru în Consiliul Naţional al Minorităţilor Naţionale. Totul în regulă.»
M-a mai întrebat câte organizaţii ale ruşilor funcţionează aici, în România. I-am spus că suntem noi şi încă una, «Ruski Dom», care s-a asociat cu noi. Atunci, doamna respectivă mi-a spus că mai există una – Asociaţia Culturală a Ruşilor din România, că ea este preşedinta şi că s-au înregistrat de curând. Atunci mi-a propus să facem o federaţie, fapt care m-a pus pe gânduri. I-am cerut să spună mai concret ce vrea – eu reprezentam mii de oameni, noi suntem recunoscuţi de Mitropolie, am întrebat-o ce hram poartă. Mi-a răspuns că ar reprezenta investitorii ruşi care urmează să vină în România, la care am întrebat-o din nou: «Foarte bine, pe noi ne bucură să vină investitorii ruşi şi să creeze locuri de muncă, dar cine sunteţi la ora actuală?» Mi-a zis că o să îmi spună altădată", ne-a declarat deputatul Miron Ignat. Parlamentarul ne-a mai spus că aceeaşi misterioasă doamnă "Saita", însoţită de bărbatul cu accent moldovenesc, a mai fost o singură dată la o întrunire a ruşilor lipoveni în Bucureşti, a stat aproximativ două ore, după care a plecat şi nu l-a mai contactat. I-a lăsat numărul de mobil al avocatului care le-a înfiinţat asociaţia. "L-am sunat de peste 50 de ori, dar nu a răspuns niciodată", mai spune chestorul Camerei Deputaţilor.
Asociaţie cultural- energetică
Identificarea oamenilor de cultură s-a putut face cu ajutorul… Registrului Comerţului. Aşa descoperim că Asociaţia culturală "Comunitatea rusă din România" deţine 50% din acţiunile unei societăţi comerciale "TRANS NAFTA SRL. Numele societatăţii pare a fi ales pentru a crea confuzie, dat fiind gigantul care operează pe piaţa energiei din Federaţia Rusă, sub acelaşi nume. În fine, în firma din România descoperim printre acţionari, persoane fizice - un cetăţean rus, ERMOLOV IGOR (48 de ani), şi un cetăţean moldovean, IUJBABENCO SERGHEI (24 de ani), cel care s-ar putea să fi fost "translatorul". În ceea ce priveşte asociaţia culturală, din datele Ministerului Justiţiei, aflăm că preşedinte este LUCIA BUIMASTRUC (posibil "Saita"), iar vicepreşedinte - MALISEVA TATIANA, ambele din Republica Moldova. Imediat după ce a eşuat proiectul federaţiei ruşilor în România, asociaţia culturală devenea acţionară în firma TRANS NAFTA SRL.
Numărul membrilor asociaţiei - „informaţie confidenţială"
În sediul declarat al Asociaţiei culturale "Comunitatea rusă din România" funcţionează o firmă de brockeraj, iar la sediul societăţii Trans Nafta SRL găsim "casă particulară". Mai mult, cei din casa la care figurează adresa societăţii nici măcar n-au auzit de Trans Nafta SRL. În acest context, l-am contactat telefonic pe avocatul ruşilor. "Ei sunt acum la Moscova, urmează să se întoarcă în vreo 10 zile de acum încolo. Trebuie să discutaţi cu preşedintele, Lucia Buimastruc, dar să o aşteptaţi pe dânsa. Ei sunt acum în Rusia, în legătură cu interesele asociaţiei", ne-a declarat Daniel Flesaru, avocatul ruşilor.
Despre Trans Nafta, avocatul ne-a spus că momentan nu a avut activitate, "pentru că nu s-a înţeles cu partea română". El nu a vrut să ne spună câţi membri are Asociaţia Culturală a Ruşilor din România, invocând că cifra este "informaţie confidenţială".
Pe mine m-au contactat la începutul anului 2006. M-a sunat o doamnă că ar vrea să ne întâlnim. Ne-am întâlnit. Doamna respectivă, înaltă, în vârstă de aproximativ 40 de ani, nu ştia româneşte. A spus că se numeşte Saita.Miron IgnatChestor al Camerei Deputaţilor
Ei sunt acum la Moscova, urmează să se întoarcă în vreo 10 zile de acum încolo. Trebuie să discutaţi cu preşedintele, Lucia Buimastruc, dar să o aşteptaţi pe dânsa. Ei sunt acum în Rusia, în legătură cu interesele asociaţiei.Avocatul Asociaţiei culturale „Comunitatea rusă din România"
Trans Nafta din Rusia, o companie strategică în domeniul energetic
Firma Trans Nafta din Federaţia Rusă este o companie mare în domeniul energetic, având în exploatare mai multe zăcăminte de gaz în regiunea Volvograd.
Trans Nafta este unul dintre cei mai importanţi distribuitori de gaz în regiune, potrivit revistei "Kommersant" din Rusia. În acest context, pare cel puţin straniu modul în care este structurat acţionariatul firmei cu acelaşi nume din România – 50 de procente sunt deţinute de o asociaţie culturală, iar restul, de către două persoane, un cetăţean rus şi un moldovean în vârstă de 24 de ani.
Potrivit Registrului Comerţului, în acest moment, doar 10 firme din România au printre acţionari şi o asociaţie culturală.
Cu excepţia Trans Nafta SRL, care are în obiectul de activitate comerţul cu gaze şi produse petroliere, celelalte nouă firme sunt edituri, tipografii sau posturi de radio.
Sursa: Adevarul