Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.04.2007

Revoluţie fiscală: pro sau contra?

Revoluţie fiscală: pro sau contra?

Recent Guvernul a examinat proiectul de Politică fiscală a statului pentru perioada anilor 2008–2010, proiect în care au fost evaluate mai multe scenarii de politici, inclusiv unele foarte îndrăzneţe de reducere a fiscalităţii. În particular, acesta prevede reducerea cotei impozitului pe venitul persoanelor fizice cu două puncte procentuale, de la 20% în anul 2006 pînă la 18% în 2008, dar şi a impozitului pe venitul corporativ. De asemenea, se preconizează majorarea scutirilor anuale pentru persoanele fizice, de la 4500 lei în 2006 pînă la 10 800 lei în intervalul 2008–2010 şi aplicarea cotei unice de impozitare la nivelul de 12%. Potrivit intenţiei, Guvernul ne pregăteşte o "revoluţie fiscală", însă mai mulţi economişti şi oameni de afaceri o numesc mai rezervat – evoluţie. Economistul Iurie Gotişan face o analiză a oportunităţii introducerii de către Guvern a impozitului unic, punctând avantajele şi dezavantajele. Pe de o parte, această măsură ar încuraja obţinerea veniturilor mari şi ar putea oferi clasei mijlocii şansele de creştere a afacerilor. În opinia lui Iurie Gotişan, fiind apliactă un impozit unic, s-ar putea scoate bani mai puţini, însă de la mai mulţi contribuabili, s-ar diminua veniturile din economia subterană. De asemenea, Gotişan a menţionat şii experienţa de succes a altor ţări (Rusia, Estonia şi Lituania) în iintroducerea impoztului.Printre dezavantaje, economistul a menţionat: posibilitatea creşterii deficitului bugetar; caracterul nepopular, deoarece restructurarea aparatului administrativ ar putea sta la baza iniţierii unor mişcări sociale contestatare; ar putea încuraja nedeclararea unor venituri obţinute din activităţi ilicite, uşor controlabile fiscal.

Sursa: Adept

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus