Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.04.2007Germania a cerut Rusiei să-i elibereze imediat pe Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa
În cadrul şedinţei Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei din 3 aprilie, a fost examinat cazul „Ilaşcu şi alţii contra Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse”. Delegaţia Germaniei, în numele Preşedinţiei UE, a reiterat obligativitatea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a chemat „părţile vizate, în special Federaţia Rusă, să întreprindă toate măsurile necesare în vederea eliberării imediate a domnilor Ivanţoc şi Petrov-Popa”. Totodată, Declaraţia UE specifică că neexecutarea hotărîrii respective a CEDO subminează credibilitatea Înaltei Instanţe Europene şi, implicit, a Consiliului Europei. La rândul său, delegaţia Republicii Moldova a chemat statele membre ale Consiliului Europei să recurgă la sensibilizarea societăţii civile europene cu privire la necesitatea conformării depline a Federaţiei Ruse deciziei CEDO din 8 iulie 2004, precum şi să implice alte organizaţii internaţionale în găsirea unei soluţii pentru asigurarea eliberării imediate a celor doi deţinuţi.
Comentarii (0)