Saptamana Patimilor este poate cea mai marcanta saptamana din cursul unui an bisericesc, mai ales daca tinem cont de faptul ca este punctul culminant al unor stradanii spirituale, incepute in prima saptamana a Postului Mare, dar si daca privim retrospectiv la evenimentele traite de Mantuitorul Iisus Hristos impreuna impreuna cu Apostolii Sai in saptamana premergatoare Invierii Sale.
Este saptamana in care au loc cele mai importante evenimente din istoria mantuirii, incepand cu ultimele invataturi trimise de Hristos ucenicilor Sai si sfarsind prin Jertfa de pe cruce, punct culminant al intregii activitati a Mantuitorului? iertarea pacatelor omenirii. Postul inceput in urma cu patruzeci de zile este in aceasta saptamana mai aproape ca niciodata de adevaratul sau sens. Patima (sau pacatul devenit obisnuinta) se defineste drept un atasament "irational" fata de trup. Acesta din urma nu este, binenteles, rau din fire; el insa, a fost creat pentru a-i sluji sufletului. Acesta este si scopul exercitiilor ascetice ale Postului Mare: sa impuna treptat trupului o amprenta spirituala, duhovniceasca, "infranand miscarile carnii" prin ratiune (vazuta in acest context ca partea spirituala a omului).
Asceza este calea prin care revenim in raiul inchis de Adam. Prima porunca data lui Adam in rai a fost aceea de "a pazi postul", adica de a-si stapani pofta, nemancand din pomul cunostintei binelui si raului. La sugestia sarpelui (diavolului), el a incalcat singura limita care i-a fost impusa de Dumnezeu, devenind victima lacomiei. De aceea, pentru ca lacomia ne-a facut sa iesim din rai, antidotul ei, postul, ne face sa revenim in el. Practica postului nu este una recenta. Exemplul cel mai dezvoltat de imnografi este cel al lui Moise, care s-a departat de popor si a postit timp de patruzeci de zile pentru a putea primi cele 10 porunci si insasi vederea lui Dumnezeu. La fel, fiecare credincios trebuie sa se retraga in sine insusi si sa posteasca patruzeci de zile pentru a se invrednici "sa vada pe Dumnezeu", sa vada divinitatea lui Hristos, in momentul Patimii-Invierii Lui. Modelul cel mai bun, insa, temeiul Postului Mare, este postul lui Hristos in pustie timp de patruzeci de zile. El a instituit astfel postul si asceza crestina, invatandu-ne sa ne cunoastem limitele: cu alte cuvinte, sa realizam efectiv acel "Cunoaste-te pe tine insuti". Asadar, Postul Mare este imitarea vietii pamantesti a lui Hristos. Privind din acest punct de vedere, participarea la slujbele bisericesti din Saptamana Mare (Saptamana Patimilor) nu inseamna nimic altceva decat participarea reala la evenimentele traite de Hristos: Cina cea de Taina, patimile si invierea Lui.
Aceste trei momente sunt cele trei puncte care marcheaza saptamana ce incepe odata cu Duminica Floriilor, sarbatoarea intrarii triumfale a Mantuitorului in Ierusalim. Faptul ca Saptamana Patimilor este o saptamana deosebita este aratat si de puternicul caracter de priveghere, dupa indemnul dat de Mantuitorul apostolilor Sai in gradina Ghetsimani: "Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul, neputincios"; de aceea slujbele ce se savarsesc in mod obisnuit dimineata (utrenia) se savarsesc seara (Deniile). Una dintre cele mai importante zile din aceasta saptamana este ziua de joi. Acum se aduce aminte de ritualul in care Mantuitorul a spalat picioarele ucenicilor Sai la Cina ce de Taina, dand astfel exemplu de slujire a oamenilor. Tot acum, la Cina cea de Taina are loc instituirea Tainei Euharistiei (Sf. Impartasanie) prin cuvintele rostite de Mantuitorul apostolilor Sai: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi"; "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor". La Denia de joi seara se citesc 12 evanghelii in care se relateaza vinderea Mantuitorului de catre Iuda, prinderea Lui in gradina Ghetsimani, lepadarea lui Petru, judecata Mantuitorului de catre farisei, condamnarea lui la moarte, sub privirile neputincioase ale romanului Pilat din Pont.
Ziua de vineri este caracterizata de un post deosebit, credinciosii tinand in aceasta zi post negru (nu se consuma nici un fel de mancare si nu se bea apa). Este o zi de profunda tristete, intrucat este ziua rastignirii Mantuitorului, a mortii si a ingroparii Lui. Din acest motiv, in aceasta zi nu se savarseste Liturghie (este o zi aliturgica). Denia de vineri seara sau slujba prohodului, ne poarta in procesiune alaturi de cei care l-au ingropat pe Mantuitorul (femeile mironosite si Iosif al Arimateii), zi in care toti credinciosii canta: "In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase..." Acum credinciosii inconjoara biserica de trei ori, avand in maini lumanari aprinse ? trimitere la cele trei zile in care Mantuitorul a stat in mormant. La intrarea in biserica se trece pe sub Sf. Epitaf ( panza pictata cu scena punerii in mormant a trupului Mantuitorului ? care de altfel, in restul anului se afla pusa pe Sf. Masa, in altar, simbol la randu-i al mormantului lui Hristos). Aceasta trecere simbolizeaza identitatea dintre noi si Hristos, intrucat coboram impreuna cu El in moarte, pentru ca in noaptea Invierii sa inviem odata cu El, dupa cum se si canta intr-un imn religios: "Astazi ma ingrop impreuna cu Tine, Hristoase..."
De altfel, invierea Mantuitorului reprezinta un temei pentru credinta in propriile noastre invierii, intrucat Hristos s-a facut "incepatura celor adormiti", sperand in cuvintele adresate talharului pe cruce: "Astazi vei fi cu Mine in rai".
Participarea la aceste evenimente, dincolo de forma rituala in care ele sunt imbracate, nu inseamna nimic altceva decat identitatea drumului pe care il urmam cu modelul drumului Crucii parcurs de Mantuitorul. Binenteles, crestinii rastignesc patimile, mor pacatului si inviaza deodata cu Hristos, imbracati intr-o noua "haina" sufleteasca ? cea a luminii, dupa cum se va numi si saptamana ce urmeaza Invierii ? Saptamana Luminata.
Sursa: Ele.ro
