Trimite e-mail | Printeaza
Social
15.04.2007

Efectivul Armatei Naţionale şi a instituţiilor Ministerului Apărării va fi redus cu 600 unitati

Potrvit unei hotarari, adoptate, vineri, 13 aprilie, de catre Parlament, efectivul Armatei Naţionale şi al instituţiilor Ministerului Apărării (MA) va fi redus cu 300 militari şi 300 persoane civile.

Potrivit Ministerului Apărării, scopul proiectului este de a realiza restructurarea optimă a organelor de conducere militară şi forţelor Armatei Naţionale, pentru a asigura executarea sarcinilor puse cu cheltuieli adecvate posibilităţilor statului Seful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale Ion Corobcean a declarat că reducerea va fi organizată, în primul rând, din contul persoanelor care au atins vârsta de pensionare precum şi va fi oferită posibilitatea de angajare în funcţiile vacante, existente în prezent. De asemenea în cadrul Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului R. Moldova - NATO se lucrează în contextul redeschiderii centrul de reconversie militară în care va exista posibilitatea de obţinere a unei noi profesii. În prezent, efectivul Armatei este de 6800 persoane, iar în cadrul instituţiilor MA activează 2300 persoane

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus