Interlic.md

Preşedintele Vladimir Voronin a prezentat, vineri, 20 aprilie, în şedinţa Parlamentului, pachetul de iniţiative privind liberalizarea economiei. Acestea prevăd legalizarea capitalului, amnistia fiscală şi introducerea cotei zero la impozitul pe profitul reinvestit.

Prezentăm textul integral al discursului şefului statului:

Acum zece zile, Dumneavoastră V-a fost prezentat proiectul „pachetului liberal” al iniţiativelor mele legislative. În toate aceste zile, în mass-media, în cadrul comunităţii experţilor s-au desfăşurat discuţii, destul de aprinse, pe marginea propunerilor lansate. Declanşarea emoţiilor şi polemicilor, imediat după lansarea acestor iniţiative, a fost destul de previzibilă. Într-adevăr, Moldova este prima ţară în care se realizează, concomitent, amnistierea capitalului, amnistia fiscală şi se introduce cota zero la impozitul pe beneficiu. Într-un asemenea context, este destul de greu să fii reţinut. În consecinţă, şi părerile sînt împărţite: de la apologetică şi entuziasm la respingere, la critică vehementă şi la căutarea unor motive ascunse, să le zicem neeconomice, ale înaintării unor asemenea iniţiative. Trebuie să recunoaşteţi că aceste comentarii ale experţilor – diverse şi multilaterale – V-au uşurat şi Dumneavoastră cu mult munca de analiză a acestui proiect de lege. În acelaşi timp, anume această polemică m-a determinat să Vă prezint încă o dată poziţia mea cu privire la această iniţiativă.

În primul rînd, sînt de acord cu toţi cei care consideră că aceste trei măsuri, în pofida caracterului lor revoluţionar, nici pe departe nu sînt suficiente pentru a crea un climat investiţional competitiv în Moldova.

În al doilea rînd, nu pot să nu fiu de acord cu cei care consideră că, în unele cazuri, măsurile propuse necesită a fi transpuse în viaţă cu multă competenţă profesională. concret, aceasta se referă, înainte de toate, la realizarea procedurii de amnistiere a capitalului.

În al treilea rînd, desigur, nu pot să nu fiu de acord şi cu cei care nu se mulţumesc doar să spere în cel mai sincer mod în caracterul ireversibil al tuturor măsurilor preconizate, dar, totodată, propun să fie creată, ca să zic aşa, o puternică „imunitate” juridică contra oricăror tentative de revizuire a acestor iniţiative în viitor.

Într-adevăr, cine poate să nege faptul că un climat investiţional bun înseamnă funcţionari incoruptibili, instanţe judecătoreşti eficiente, o infrastructură dezvoltată, resurse de muncă de înalt profesionalism, legislaţie transparentă etc., etc.? Cine poate nega faptul că două autostrăzi moderne şi un aeroport de mare capacitate pot, teoretic, să aducă în Moldova nu mai puţine investiţii decît orice modificări ale cotei fiscale? Este destul de greu să nu fii de acord cu cei care se arată preocupaţi de profesionalismul cu care este interpretată şi realizată o lege sau alta, inclusiv cum va fi interpretată şi realizată cea supusă astăzi atenţiei Dumneavoastră. Şi, bineînţeles, este extrem de importantă problema încrederii societăţii, problema încrederii ei în faptul că regulile de joc stabilite nu vor fi anulate de către nişte eventuali noi contrareformatori.

Dar, cu toate aceste observaţii, aş zice chiar destul de banale, se impun cîteva întrebări simple: de ce toate aceste adevăruri elementare şi-au croit atît de greu cale în ţara noastră? de ce în alte ţări distanţa dintre bunele intenţii şi rezultatele concrete nu este atît de mare ca la noi? şi de ce în dezvoltarea sa economică Moldova este nevoită să mizeze pe transformări revoluţionare şi să renunţe la înaintarea liniştită, pas cu pas?

Voi răspunde la aceste întrebări.

Climatul investiţional, despre care vorbesc atît de mult experţii „împovăraţi” de înţelepciunea gradelor şi titlurilor pe care le au, într-adevăr, nu începe de la cota fiscală. Dar nici toţi ceilalţi parametri, despre care se vorbeşte în toate manualele „deştepte”, cu autoritate, din păcate, nu sînt determinanţi. Un climat investiţional, un climat politic sau social competitiv, ca orice alt „climat”, începe, în primul rînd, de la independenţa ţării tale. El începe de la a fi sigur pe ţara ta, pe poporul ei, pe viitorul ei, dacă doriţi, de la a avea încredere în toate acestea.

Climatul investiţional nu este numai o sumă de condiţii pentru atragerea capitalului străin, ci şi întregul sistem de relaţii, ce fac ţara atrăgătoare, în primul rînd, pentru majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor ei. Totodată, ţin să menţionez că, bineînţeles, nu numai Moldova s-a confruntat cu dificultăţile tranziţiei de la un sistem economic la altul. Dar, se prea poate că numai la noi a apărut o contradicţie atît de acută între interesele societăţii şi condiţiile excepţional de confortabile create pentru clasa birocratică prosperă.

Politica oprimării sociale bine dirijate, făţişe şi premeditate, care a fost promovată în Moldova, nu are precedent în această parte a Europei. Încrederea, speranţa, nădejdea într-un viitor mai bun – toate aceste categorii cu care gîndeşte majoritatea societăţii, erau, zi de zi, subminate în ţara noastră. Dar, anume speranţa, nădejdea, încrederea în ziua de mîine sînt, în afară de aceasta, şi categorii economice dintre cele mai importante. Ele cu greu pot fi măsurate, cuantificate, dar fără ele nu are rost să iniţiezi nici un fel de transformări economice. Ştim cu toţii că investiţia este întotdeauna un proiect vizînd obţinerea, după un anumit timp, a unor rezultate ale eforturilor tale. Dar, despre ce fel de investiţii putea fi vorba, dacă nici nu se punea problema de a vorbi la timpul viitor despre dezvoltarea statală şi despre dezvoltarea socială a ţării!

Spun aceasta acum doar pentru că, spre deosebire de mulţi dintre vecinii şi partenerii noştri, noi am fost nevoiţi, acum şase ani, cu o întîrziere de un întreg deceniu, să facem multe lucruri concomitent şi aproape că pornind de la zero. Am fost nevoiţi să declarăm deschis şi ferm că statalitatea noastră moldovenească este de nezdruncinat, că reintegrarea Patriei noastre nu are alternativă. Printr-o politică socială agresivă, în condiţii extrem de complicate, noi am restabilit încrederea cetăţenilor în statul lor, în toate instituţiile lui – de la orînduirea lui politică la sistemul lui bancar. Noi am găsit cum să demonstrăm întregii societăţi – de la învăţător la medic, de la ţăran la student –, că această ţară este ţara lui. Chiar dacă ea nu este bogată, deja ea nu-i mai este străină. Chiar dacă ea încă nu este perfectă, ea, însă, tinde spre perfecţiune. Cu o mare întîrziere, dar, totuşi, am pornit pe calea integrării europene. Noi am consolidat Moldova multinaţională, am realizat un consens politic unic al partidelor şi al mişcărilor, care s-au situat pe poziţia ireversibilităţii statalităţii moldoveneşti. Reducînd la minimum numărul organelor de control, noi am asigurat întărirea disciplinei financiare, respectului faţă de lege şi faţă de obligaţiile fiscale. Şi, totodată, noi am demarat reformele liberale consecvente, care prevedeau reducerea graduală a impozitului pe beneficiu, înregistrarea agenţilor economici „la un singur ghişeu”, reducerea de mai multe ori a tipurilor de activităţi, pentru care se cere licenţă, iar prin aplicarea cunoscutei „ghilotine” am eliminat un număr mare de acte normative. Din păcate, noi am fost lipsiţi de posibilitatea de a face toate acestea de o manieră academică, consecutiv, conducîndu-ne de instrucţiuni elaborate din timp. Spectrul general al provocărilor cu care s-a confruntat ţara nu ne-a permis să nesocotim nici una din aceste direcţii, să sacrificăm una de dragul alteia.

Acum, cînd am realizat o anumită stabilitate, cînd am evitat pericolele default-urilor, crizelor energetice, embargourilor „manufacturiere” asupra producţiei noastre, cînd ne dovedim capabili să ne facem planuri pe termen lung de dezvoltare a ţării, cînd eforturile noastre sînt apreciate şi de cetăţenii noştri, şi de instituţiile financiare internaţionale, şi de donatori, a venit timpul să ne luăm rămas bun definitiv de la epoca trecută. Ea a fost una luminoasă doar pentru cîţiva şi a fost una neagră pentru majoritatea populaţiei. Noi propunem să nu mai judecăm trecutul în baza criteriilor de astăzi. Noi propunem să ne îndreptăm privirile spre viitor.

Şi amnistierea capitalului şi amnistia fiscală urmăresc, în primul rînd, acest scop. Cota zero a impozitului pe beneficiu este, de asemenea, un stimulent simplu şi înţeles de toţi întreprinzătorii de a se dezvolta în conformitate cu posibilităţile şi cu planurile lor. Nouă ni se indică riscurile care pot surveni pe toate aceste trei direcţii. Şi, într-adevăr, anumite riscuri există. Eu, însă, consider că a venit timpul să spunem în cel mai franc mod: statul are încredere în societatea sa, el crede în forţele creatoare ale societăţii, în capacitatea ei de a se dezvolta, de a creşte, crede în potenţialul ei întreprinzător! Puterea crede în ţara sa, în faptul că doar libertăţile politice, sociale şi economice sînt capabile să ne facă mai puternici, mai competitivi. Şi eu cred că anume iniţiativele propuse vor constitui acel pas spre împăcarea definitivă a statului cu businessul, acel nou nivel al responsabilităţii naţionale consolidate, pe care le aşteaptă toată societatea noastră de mai bine de un deceniu şi jumătate.

Dacă, însă, e să vorbim de următorii paşi pe care intenţionăm să-i facem, aceştia vor fi nu mai puţin însemnaţi. Într-adevăr, este important să operăm serioase corective sistemice, să asigurăm o diminuare a efectelor negative de pe urma unor sau altor acţiuni ale mediului birocratic conservator. Este extrem de actuală acceptarea preferinţelor comerciale autonome în relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, precum şi menţinerea şi consolidarea poziţiilor Moldovei în zona liberului schimb cu ţările CSI. Dar pentru ca să profităm mai eficient de toată această sumă de factori externi şi interni pozitivi, trebuie să facem încă un pas destul de hotărît. Este vorba de un nou imperativ al timpului – crearea unor zone originale, libere din capul locului de orice potenţial de corupţie. Adică, noul pachet de iniţiative care, de asemenea, în timpul apropiat, Vă va fi remis spre examinare, este consacrat principiilor formării şi funcţionării parcurilor industriale, modalităţilor de atribuire şi de exploatare a aşa-ziselor teritorii libere din întreaga ţară pe care pot să „aterizeze” eficient şi rapid investiţiile autohtone şi cele străine, unde se va desfăşura o adevărată activitate de afaceri.

Vă rog să acceptaţi iniţiativa propusă judecăţii Dumneavoastră. Astăzi, noi sîntem capabili să deschidem, împreună, o nouă pagină în istoria social-economică a ţării. Şi pe această pagină vor fi inscripţionate sincer cuvintele: libertate, încredere, speranţă. Cred că anume aceste principii trebuie să fie pentru totdeauna sinonime ale cuvîntului Moldova, sinonime ale Patriei noastre. Sînt convins că, astăzi, intenţiile şi aprecierile noastre nu pot să nu coincidă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.”