Trimite e-mail | Printeaza
23.04.2007

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-a primit pe şeful Administraţiei de stat a regiunii Odesa, Ivan Placikov, aflat în fruntea unei delegaţii în vizită de lucru la Chişinău.

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-a primit pe şeful Administraţiei de stat a regiunii Odesa, Ivan Placikov, aflat în fruntea unei delegaţii în vizită de lucru la Chişinău.

În cursul întrevederii a fost discutat un spectru larg de probleme legate de colaborarea Republicii Moldova cu regiunea Odesa a Ucrainei.

Printre chestiunile examinate a figurat cea privind aprofundarea relaţiilor de cooperare în sfera energetică. În scopul asigurării racordării sistemelor energetice moldoveneşti şi ucrainene şi a funcţionării normale a acestora, inclusiv la nivelul interconexiunilor,  s-a vorbit despre necesitatea intensificării coordonării activităţii specialiştilor în domeniu din cele două ţări. 

În altă ordine de idei, Ivan Placikov a subliniat interesul administraţiei regiunii Odesa pentru preluarea experienţei avansate a Republicii Moldova în domeniul dezvoltării viticulturii şi vinificaţiei. Şeful Administraţiei de stat a regiunii Odesa s-a referit, în particular, la realizările ţării noastre în armonizarea proceselor de  certificare şi standardizare a producţiei vitivinicole moldoveneşti cu normele europene şi internaţionale.

Preşedintele Vladimir Voronin a exprimat disponibilitatea autorităţilor moldoveneşti de a împărtăşi părţii ucrainene experienţa acumulată în acest domeniu, precizînd că, în ultimii 6 ani, în ţara noastră au fost întreprinse un şir de acţiuni în scopul reanimării şi dezvoltării ramurii vitivinicole, sporirii calităţii şi asigurării competitivităţii produselor vinicole moldoveneşti.

Şeful statului a mai pledat pentru eficientizarea cooperării în sfera turismului şi  urgentarea rezolvării problemelor legate de  funcţionarea normală a obiectivelor balneo-sanatoriale ale Republicii Moldova, amplasate pe teritoriul regiunii Odesa.

În cursul întrevederii s-a discutat, de asemenea, despre necesitatea conjugării eforturilor în vederea ameliorării situaţiei ecologice în regiune şi neadmiterii degradării şi poluării continue a rîului Nistru.

Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova

2007-04-23

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus