Onorată Asistenţă,
Ideea desfăşurării “Săptămînii Tehnologiilor Informaţionale în Republica Moldova – 2007“ este o idee foarte bună. În sfîrşit, organizatorii acestei acţiuni au renunţat la cadrul restrîns al conferinţelor anuale şi au hotărît să propună un program interesant şi destul de consistent. Doresc să subliniez din capul locului că este foarte important ca această săptămînă să se desfăşoare sub semnul unor ambiţii dintre cele mai mari şi a unor planuri dintre cele mai cutezătoare pentru dezvoltarea acestui domeniu. Căci, domeniul tehnologiilor informaţionale reprezintă o simbioză unică în felul ei a activităţilor de creaţie, ştiinţifice şi antreprenoriale. Aceste activităţi, într-o atare combinaţie, în nici un alt domeniu nu sînt solicitate într-o formă atît de categorică. În acelaşi timp, anume la noi, în Moldova, se resimte un mare deficit de idei competitive în spectrul tehnologiilor informaţionale, cît şi de acţiuni concrete destinate implementării unor asemenea idei în acest domeniu. Cu toate succesele importante pe care le-am înregistrat, locul pe care îl ocupă tehnologiile informaţionale în cadrul economiei noastre, deocamdată, este mai mult decît modest. Şi, după părerea mea, rostul tuturor acţiunilor ce se vor desfăşura în cadrul acestei săptămîni este ca ţara să primească din partea întregii Dumneavoastră comunităţi o nouă comandă, calificată şi bine gîndită, o comandă privind schimbarea sistemică a locului acestei ramuri în structura economiei noastre. Spuneţi-ne, ce stimulente mai sînt necesare – de natură juridică, economică, socială, educaţională – pentru a realiza un salt în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologiilor informaţionale în ţara noastră? Ce trebuie să facem pentru ca anume această ramură să devină cartea de vizită a ţării noastre? Nu putem spune că pînă acum s-a lucrat rău: s-au adoptat numeroase iniţiative legislative, inclusiv prezidenţiale, avînd drept obiectiv dezvoltarea domeniului tehnologiilor informaţionale. Am în vedere Legea cu privire la informatizare şi resursele informaţionale de stat, Legea privind documentul electronic şi semnătura digitală şi Legea privind comerţul electronic. Actualmente, se aplică un regim preferenţial de impozitare a companiilor ce activează în sfera tehnologiilor informaţionale. De asemenea, au fost create şi sînt folosite în cel mai activ mod resursele informaţionale de stat: Registrul de Stat al Populaţiei şi Registrul de Stat al Unităţilor de Drept. Dar, cu toate acestea, tehnologiile informaţionale, deocamdată, nu sînt integrate suficient în viaţa noastră. Pot fi numărate pe degete sistemele informaţionale implementate în sectorul de stat. Este dezvoltat necorespunzător sistemul plăţilor electronice. Trebuie să acordăm mai multă atenţie mecanismelor legate de utilizarea semnăturii digitale, care sporeşte cu mult posibilităţile de folosire a sistemelor ce asigură circulaţia electronică a documentelor, atît în sectorul de stat, cît şi în cel privat.Dezvoltarea sectorului serviciilor electronice va oferi oportunităţi dintre cele mai largi pentru a folosi mai eficient resursele umane şi pentru a optimiza procesele tehnologice. O altă direcţie de activitate de mare importanţă este crearea unei infrastructuri electronice, care să reducă decalajul în materie de tehnologii informaţionale dintre oraş şi sat, precum şi sporirea numărului cetăţenilor care au posibilitate să beneficieze în viaţa de toate zilele de resursele informaţionale ale Internet-ului. Sper că manifestările programate pentru această săptămînă a tehnologiilor informaţionale vor reprezenta nu numai modalităţi de familiarizare cu realizările de ultimă oră din domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, dar şi un prilej de desfăşurare a unui dialog consistent între specialiştii din domeniul tehnologiilor informaţionale, comunitatea oamenilor de afaceri şi puterea executivă. Repet, noi sîntem dispuşi să transpunem în viaţă toate sugestiile Dumneavoastră.În încheiere, doresc succes „Săptămînii Tehnologiilor Informaţionale” şi activitate cît mai rodnică în cadrul ei tuturor oaspeţilor şi participanţilor.
Vă mulţumesc pentru atenţie.