Trimite e-mail | Printeaza
Externe
25.04.2007

Francois Bayrou refuză să dea un consemn de vot

Francois Bayrou refuză să dea un consemn de vot

Candidatul centrist Francois Bayrou, eliminat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, cu 18,5% din voturi, a refuzat să dea un consemn de vot pentru turul doi, în care se întâlnesc duminică 6 mai Nicolas Sarkozy (UMP, centru dreapta) şi Segolene Royal (Partidul Socialist, PS).Într-o intervenţie publică aşteptată cu un mare interes, Francois Bayrou i-a criticat pe ambii candidaţi rămaşi în cursă."Prin apropierea sa de lumea afacerilor şi organizaţiile mediatice, prin gustul său pentru intimidare şi ameninţare, Nicolas Sarkozy va concentra puterile ca niciodată până acum. Prin temperamentul său, ca şi prin temele pe care a ales să le promoveze, el riscă să agraveze destrămarea ţesutului social, mai ales prin avantajele oferite celor mai bogaţi", a spus Francois Bayrou despre candidatul UMP. El nu a menajat-o nici pe Segolene Royal. Deşi a spus că e mai bine intenţionată cu privire la democraţie, deşi PS nu ar fi întreprins nimic în acest sens cât s-a aflat la putere şi mai atentă faţă de refacerea ţesutului social."Dar programul ei, sporind intervenţia statului, perpetuând iluzia că statul trebuie să se ocupe de toate, şi că poate să se ocupe de toate, deşi aşa ceva nu e adevărat, creând nu ştiu câte servicii publice noi, acest program merge exact împotriva a ceea ce este necesar pentru ca Franţa să-şi recapete creativitatea şi echilibrul", a spus Francois Bayrou despre programul candidatei Socialiste. Francois Bayrou a răspuns pozitiv apelului lansat de Segolene Royal de dezbatere publică televizată şi a adăugat că dacă Nicolas Sarkozy i-ar fi făcut o propunere similară ar fi acceptat-o.Liderul Uniunii pentru Democraţia Franceză (UDF), a anunţat crearea unui nou partid - Partidul Democrat - care să reprezinte centrul politic şi care va prezenta candidaţi în toate circumscripţiile - 577 - în alegerile parlamentare din luna iunie.De la formarea sa în anii '70 de către fostul preşedinte, Valery Giscard d'Estaing, UDF a fost aliată doar cu partidul gaullist RPR şi urmaşul său UMP.În ultimele zile mai mulţi parlamentari UDF şi-au anunţat sprijinul pentru al doilea tur în favoarea lui Nicolas Sarkozy.

Sursa: BBC 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus