Trimite e-mail | Printeaza
Externe
28.04.2007

Apărare Europeană - Kremlinul acuză NATO de incorectitudine

Apărare Europeană - Kremlinul acuză NATO de incorectitudine

Rusia pozează în victimă

Federaţia Rusă a fost centrul de gravitaţie în jurul căruia au evoluat discuţiile de joi şi vineri ale miniştrilor de Externe ai celor 26 de state membre NATO.

Şeful diplomaţiei ruse, Ser­ghei Lavrov, le-a adus la cu­noş­tinţă celor 26 de omologi reuniţi pentru două zile în capitala Norvegiei că Rusia se va retrage din Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa (FCE). Decizia a fost luată de preşedintele rus, Vladimir Putin, vădit iritat de faptul că statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care au aderat la acest pact la sfârşitul Războiului Re­ce, nu l-au ratificat şi nu au respectat clauzele sale. Liderul de la Kremlin s-a declarat, în repetate rânduri, dezamăgit că mai multe ţări NATO au convenit să accepte intervenţia Statelor Unite pe continentul european prin amplasarea, în Cehia şi în Polonia, a controversatului scut antirachetă (zece rachete interceptoare în Polonia şi o staţie radar în Cehia), care ar ameninţa graniţele teritoriale ale Federaţiei Ruse.

OSTILITĂŢI. Tratatul For­ţelor Convenţionale, semnat în ultimele zile ale Războiului Rece, limitează desfăşurarea armelor convenţionale, inclusiv tancuri şi alt armament greu, în zona fostei Cortine de Fier. În 1999, după ce Polonia, Cehia şi Ungaria au aderat la NATO, Rusia a cerut ca Alianţa să nu îşi construiască baze pe teritoriul statelor semnatare ale Tratatului de la Varşovia şi nici să se extindă în fosta Uniune Sovie­tică. Moscova şi-a văzut însă visul sfărâmat, în urmă cu câţiva ani, după ce Statele Unite şi-au anunţat intenţia de a amplasa baze mi­litare în România şi Bulgaria. Washington Post aminteşte că nemul­ţumirea Rusiei s-a accentuat atunci când, în 2004, trei foste republici sovietice – Lituania, Letonia şi Estonia – au aderat la NATO. În virtutea FCE, Rusia nu trebuia decât să accepte retragerea din Cecenia, din Georgia lui Saakaşvili şi din Republica Moldova/Transnistria. Putin nu a invocat însă aceste obligaţii când a decis suspendarea aplicării Tratatului, declarând obsesiv că s-a simţit de­ranjat de “bazele militare şi, mai ales, de sistemul de apărare antirachetă pe care NATO le construieşte la graniţa rusă”. Potrivit postului de radio România Actualităţi, se­cretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, s-a arătat profund îngrijorat şi dezamăgit de mesajul lui Putin, apreciind că Tratatul reprezintă o piatră de temelie a securităţii europene.

DISCUŢII. Preşedintele a promis că se va ajuta la masa tratativelor cu NATO privind retragerea din Cecenia, Georgia şi Transnistria în cadrul Consiliului NATO-Rusia. “Mă voi deplasa la Bruxelles la 10 mai. Suntem dispuşi să demarăm negocierile şi voi transmite poziţia preşedintelui nostru colegilor din NATO”, a declarat generalul Iuri Baluievski, şeful Statului Major al Armatei ruse.

Sursa: Jurnalul National

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus