Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.04.2007

Parlamentul a aprobat în lectură finală iniţiativele lui Vladimir Voronin privind liberalizarea economiei

Proiectele legislative au fost aprobate cu modificări neesenţiale, vineri, 27 aprilie, de către 67 de deputaţi ai Parlamentului.Aceste iniţiative prevăd, în primul rând, legalizarea capitalului. Potrivit iniţiativei preşedintelui, legalizearea capitalului înseamnă declararea benevolă a tuturor mijloacelor băneşti şi activelor deţinute, atât de persoanele fizice, cât şi cele juridice, de la 1 iulie 2007 până la 1 ianuarie 2009. Procedura de legalizare se va face la cerere, persoanele juridice şi fizice achitând la bugetul de stat o taxă de legalizare în mărime de 5% din suma declarată. Concomitent, mărimea sancţiunilor aplicate pentru fraudele fiscale va fi majorată de trei ori. Mijloacele acumulate de stat pe această cale vor fi repartizate în felul următor: jumătate – bugetului de stat; jumătate – bugetelor asigurărilor sociale şi de sănătate. Organele de control fiscal şi economic nu vor avea dreptul, prin lege, să vericice sursele de obţinere a capitalului legalizat, cu excepţia cazurilor de spălare a banilor strict prevăzute de lege.Cea de-a doua iniţiativă legislativă se referă la amnistia fiscală şi înseamnă iertarea tuturor datoriilor fiscale ale agenţilor economici acumulate până la 1 ianuarie 2007 şi a amenzilor şi penalităţilor calculate pentru întârzieri; ridicarea sechestrelor puse pe activele firmelor, dar şi interzicerea verificărilor fiscale de până la începutul anului curent; inrezicerea verificării de către organele de control a perioadelor fiscale anterioare date de 1 ianuarie 2007; majorarea mărimilor sancţiunilor pentru neachitarea impozitelor şi taxelor la bugetul public naţional începând cu 1 ianuarie 2007.A treia iniţiativă legislativă prevede modificarea sistemului de impunere a veniturilor pentru persoanele juridice. În special, preşedintele propune stabilrea cotei zero la impozitul pe profit, în cazul în care agentul economic va decide reinvestirea capitalului său în dezvoltarea şi extinderea afacerii. În cazul în care businessmenul va decide să repartizeze profitul pentru achitarea dividendelor, atunci profitul acestuia va fi impozitat la cota de 15%.Voronin a declarat că, peste 10 zile, va prezenta aceste iniţiative legislative Parlamentului.Totodată, unii analişti economici independenţi au declarat, vineri, 27 aprilie, că orice alta guvernare ar putea, in urmatorii ani, să anuleze decizia cu privire la amnistierea capitalului.Directorul executiv al Centrului analitic independent „Expert-Grup”, Valeriu Prohniţchi, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că decizia cu privire la amnistierea capitalului ar putea avea consecinţe legislative şi constituţionale foarte serioase şi că problema fundamentală pentru amnistierea capitalului constă în hazardul moral şi credibilitatea agenţilor economici faţă de actuala guvernare.Prohniţchi a menţionat că legalizarea masivă a capitalului va determina aprecierea cursului monedei naţionale, ceea ce va defavoriza exportatorii şi va favoriza importatorii şi consumul, fapt ce, în cele din urmă, va accentua procesele inflaţioniste.Expertul economic Alexandru Oprunenco a salutat doar iniţiativa cu privire la instituirea cotei „zero” la profitul reinvestit. În ceea ce priveşte amnistierea fiscală şi legalizarea capitalului, Oprunenco a spus că aceste acţiuni contravin Planului de acţiuni RM – UE şi a angajamentelor faţă de Fondul Monetar Internaţional.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus