Avem confirmarea: masonul rus Kondyakov si premierul Tariceanu s-au intilnit la Guvern, cu o saptamina inainte de suspendarea lui Basescu.
Misterul Kondyakov incepe sa se elucideze. Purtatorul de cuvint al Guvernului, Camelia Spataru, a confirmat ieri, pentru „Cotidianul“, ca premierul Calin Popescu Tariceanu s-a vazut pe 12 aprilie cu masonul rus Aleksandr Kondyakov. Deci cu o saptamina inainte de suspendarea lui Traian Basescu, confirmind astfel declaratiile presedintelui suspendat din interviul acordat „Romaniei libere“. La intilnirea respectiva, care, potrivit Cameliei Spataru, a durat 15 minute, a participat si senatorul liberal Radu Stroe. De la acesta am aflat care a fost tema discutiilor. „A prezentat oferta lor ca firma de lobby. Nu pentru Guvernul Romaniei, ci pentru PNL. A simtit ca e un moment bun pentru ca vor fi alegeri in 2008“, ne-a declarat Radu Stroe, in exclusivitate.
Declaratia lui Stroe ridica totusi mari semne de intrebare. De ce s-a intilnit Tariceanu la Guvern cu misteriosul personaj si nu la sediul PNL? Un raspuns ne ofera tot Radu Stroe: „Intrebati-l pe Tariceanu!“. Un altfel de raspuns ne da Camelia Spataru: „N-au fost discutate chestiuni de politica interna a Romaniei“. Purtatorul de cuvint al Guvernului tine sa ne informeze ca serviciile secrete au stiut de intrevederea respectiva. „Despre intrunire au fost instiintate cu transparenta institutii cu atributii specifice pentru a se asigura o informare adecvata, fiind vorba de un asemenea interlocutor. Intilnirea a durat 15 minute si a fost solicitata in numele companiei pe care persoana respectiva o reprezinta“. La intilnirea de la Guvern au participat Calin Popescu Tariceanu, Aleksandr Kondyakov, Radu Stroe si, dupa cum a spus Camelia Spataru, „alti doi consilieri de stat“. Numele acestora ramin inca un mister.
Declaratiile purtatorului de cuvint al Guvernului nu se prea potrivesc cu cele ale lui Radu Stroe. Senatorul PNL ne-a declarat ca Aleksandr Kondyakov a venit insotit la intilnire de „doi romani“. „Este posibil ca unul dintre ei sa fie Gheorghe Florea, asa cum spuneti dumneavoastra. Eu nu confirm, dar nici nu infirm. Cel mai bine ar fi sa-l intrebati pe dinsul.“ Cit despre cel de-a doilea roman, Radu Stroe lasa sa se inteleaga ca, la fel ca si Gheorghe Florea, ar fi vorba tot de o persoana influenta din masoneria romana. „N-am spus-o eu (ca e mason - n.r.), dvs. ati spus-o“, afirma Stroe.
Nu este singura intilnire pe care Kondyakov a avut-o la Bucuresti. Cozmin Gusa, lider PIN si fost sef de campanie electorala al PD in 2004, spune ca s-a intilnit cu Aleksandr Kondyakov in incinta hotelului Sofitel. „Am luat masa cu el. E prietenul meu de sapte ani.“ Nu-si mai aminteste cu precizie ziua, dar „parca era inainte de suspendare“. La fel ca oficialii Gguvernului, Cozmin Gusa nu confirma existenta unor discutii cu privire la Traian Basescu. „N-am discutat subiectul asta. Am vorbit despre atmosfera din Rusia, despre sansele lui Kassianov, despre legaturile lui din Romania. Treburi comerciale. N-are el (Kondyakov - n.r.) treaba cu Basescu. Asta e gogorita lui Talpes„, ne-a mai spus Gusa. Interesanta este si descrierea pe care acesta i-o face lui Kondyakov: „E un zdrahon de doi metri, al dracu’ rau“.
Aleksandr Kondyakov s-ar fi intilnit, potrivit unor surse, si cu Ion Iliescu, la sediul acestuia din strada Atena nr. 10. Cozmin Gusa ne-a declarat ieri ca l-a intilnirea pe care a avut-o cu masonul rus acesta i-a spus ca „avea programata o intrevedere si cu Ion Iliescu“. „Nu stiu sa spun daca aceasta a avut loc. Ce stiu sigur e ca, pina sa se vada cu mine, nu s-a vazut cu Iliescu“, ne-a spus Gusa. Ion Iliescu n-a putut fi ieri de gasit, la telefonul acestuia raspunzind sotia lui, Nina Iliescu. Consilierul fostului presedinte, Victor Opaschi, spune ca nu e in masura sa confirme informatia. „Nu stiu. Nu-mi amintesc… Din anumite considerente, pina miercuri nu pot sa iau legatura cu dinsul. Practic, nu e de gasit“, afirma Opaschi.
Au existat zvonuri cu privire si la alte intilniri de taina ale lui Kondyakov la Bucuresti. Mircea Geoana infirma si spune ca nu-l cunoaste. La fel si Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol. „Nu este adevarat ca m-as fi intilnit cu el. Nu-l cunosc, nu l-am intilnit niciodata“, ne-a declarat Patriciu. Si Viorel Hrebenciuc, liderul deputatilor PSD, neaga ca l-ar cunoaste personal. „Nu, nu-l cunosc. Iar daca eu nu-l cunosc, el nu exista. Nu e in sfera de influenta a lui Putin, deci nu e un personaj important. Am crezut ca Basescu spune ceva important in interviul ala (din „Romania libera“ - n.r.), dar cind am vazut ca vorbeste de Kondyakov, m-am linistit“. Intrebat daca are cunostinta de persoanele cu care s-ar fi vazut Kondyakov la Bucuresti, Viorel Hrebenciuc ne-a spus: „Intreaba-l pe Gheorghe Florea. El stie mai multe“.
Kondyakov, prieten cu Gusa, frate cu Florea
Pe lista de prieteni a strategului rus stau la loc de cinste politicianul Cozmin Gusa si masonul Gheorghe Florea.
Aleksandr Kondyakov este un influent consultant politic si un lider al masoneriei ruse. Este membru al Asociatiei Europene a Consultantilor Politici, printre clientii firmei sale (NovoCom) numarindu-se administratia prezidentiala, guvernul de la Moscova sau presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Pe linie masonica, Kondyakov este Marele Secretar al Marii Loji a Rusiei.
Gheorghe Florea este un controversat om de afaceri roman. A ajuns la notorietate publica in calitate de patron al echipei Fulgerul Bragadirul. De asemenea, un inalt demnitar al masoneriei romane in calitatea sa de conducator al Ritului de Memphis-Misraim. Despre Gheorghe Florea umblau zvonuri ca ar fi vrut sa preia conducerea masoneriei romane, avind sustinerea masoneriei ruse.
Cozmin Gusa a intrat in politica in calitate de membru PSD, ajungind pina in functia de secretar general, a plecat in PD, unde a stat doar o scurta perioada, dupa care si-a facut propriul partid (PIN). Este un autodeclarat apropiat de Rusia. „Rusia este a doua mea patrie“, declara Gusa intr-o emisiune televizata pe vremea cind era secretar general al PSD. A fost acuzat in mai multe rinduri ca ar fi agent KGB. Chiar el recunostea, tot pe un post de televiziune in primavara lui 2005, ca serviciile secrete romane i-au adus acuzatii privind legaturile sale cu serviciul secret al Federatiei Ruse. (R.B.)
Mai multe informatii despre masoneria din Romania gasiti pe cotidianul.ro/select
Sursa: Cotidianul
Cristian Sutu, Ciprian Ranghel