Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.05.2007

Vladimir Voronin a adresat mesaje cu ocazia Zilei Europei, marcate în UE şi Zilei Victoriei, sărbătorite în CSI

În mesajul lansat cu ocazia Zilei Europei se menţionează:

„Marcarea în anul curent, pe 9 mai, a Zilei Europei deja de 27 state membre ale Uniunii Europene reprezintă o nouă dovadă a consolidării spiritului european şi a valorilor Europei Unite în procesul de reunificare a popoarelor europene.

Parcursul european al Republicii Moldova, determinat în mod firesc de apartenenţa sa la spaţiul cultural şi civilizaţional european, are ca obiectiv final integrarea noastră în spaţiul european comun şi, din acest motiv,poporul moldovenesc împărtăşeşte alături de popoarele statelor membre ale Uniunii Europene bucuria acestei sărbători.

În virtutea vocaţiei sale europene, Republica Moldova depune eforturi susţinute pentru crearea unui spaţiu european al stabilităţii, prosperităţii, solidarităţii şi securităţii prin asigurarea promovării valorilor şi principiilor ce constituie însăşi esenţa construcţiei europene şi calea spre realizarea obiectivului său de integrare europeană”.Celălalt mesaj a fost adresat şefilor de stat din ţările CSI şi popoarelor lor mesaje de felicitare cu prilejul împlinirii a 62 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. „Anii de grea cumpănă ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei au lăsat o urmă de neşters în memoria popoarelor care şi-au apărat libertatea şi independenţa în lupta cu fascismul. Frăţia de arme pentru totdeauna a unit popoarele noastre prin legături de prietenie şi înţelegere reciprocă, consolidînd aspiraţia lor spre pace, stabilitate şi prosperitate", se arată în mesaj. Preşedintele a urat omologilor săi din CSI, precum şi tuturor veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei multă sănătate, viaţă lungă, fericire şi bunăstare. 

De notat că  în Moldova la 9 mai este sărbătorită Ziua Victoriei si această zi nu este lucrătoare.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus