Trimite e-mail | Printeaza
13.05.2007

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova

COMUNICAT DE PRESĂ în legătură cu tensionarea de către regimul de la Tiraspol a situaţiei în regiunea transnistreană

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova este alarmat de seria de acţiuni întreprinse de către regimul de la Tiraspol în scopul de a tensiona situaţia în zona de securitate, din raioanele de est ale Republicii Moldova.

În noaptea de 13 mai 2007 regimul autoproclamat la Tiraspol a concentrat în mai multe localităţi din raionul Dubăsari, câteva sute de miliţieni şi persoane în civil, care deţin arme de foc. Grupuri înarmate ilegal au pătruns în satul Corjevo şi au arestat pe primarul satului – Valeriu Miţul şi pe Iurie Coţofan – consilier al raionului Dubăsari.

Un grup de cetăţeni, printre care şi Preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi a fost împiedicat să meargă la ceremonia de înmormântare a fostului colaborator de poliţie a raionului Dubăsari, căpitan Oleg Gratii.

În pofida compromisului declarat anterior la Comisia Unificat de Control privind facilitarea circulaţiei populaţiei, au instalat „posturi” ad-hock, care nu sunt prevăzute nici de legislaţia Republicii Moldova nici de Comisia Unificată de Control. Aceste şi alte(despre care vă vom informa ulterior) acţiuni unilaterale organizate de Smirnov şi Antiufeev trezesc indignarea populaţiei atât din Stânga cât şi din dreapta Nistrului şi sunt capabile să destabilizeze situaţia în regiune.

Fiind sesizaţi reprezentanţii CUC au refuzat să iasă la faţa locului sub pretextul că reprezentanţii regimului autoproclamat de la Tiraspol şi a Federaţiei Ruse în această comisie nu consideră necesar de a se implica, deşi incidentele au loc în zona de securitate.

De notat că provocări similare, în aceiaşi perioadă au fost organizate de regimul separatist pro-rus din Abhazia, Republica Georgia, care deja s-au soldat cu victime.

Comitetul face apel către Comisia Unificată de Control, către autorităţile Republicii Moldova, a Federaţiei Ruse, Ucrainei şi OSCE de a întreprinde toate măsurile pentru a stopa dezmăţul grupărilor criminale care au uzurpat puterea în localităţile din Stânga Nistrului şi de a nu admite pe viitor asemenea acţiuni.

În acest context menţionăm că în conformitate cu Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pe cazul „Ilaşcu”, răspunderea pentru respectarea drepturilor omului în Transistria îi revine Republicii Moldova, ca suveran al teritoriului şi Federaţiei Ruse, ale cărei trupe armate sprijină şi încuviinţează acţiunile neconstituţionale ale regimului autoproclamat

Ştefan UrîtuPreşedintele Comitetului

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus