Trimite e-mail | Printeaza
Externe
15.05.2007

UE este în căutarea gastarbaiterilor

UE este în căutarea gastarbaiterilor

Comisarul pentru afaceri interne a EU Franco Frattini va înainta, miercuri, 16 mai, o iniţiativă legislativă, ce prevede călătoria liberă a muncitorilor din afara UE între UE şi ţările terţe în funcţie de disponibilitatea locurilor de muncă. Acest fenomen este cunoscut în Europa ca "migraţie circulară".În baza acestui proiect, un stat membru UE ar putea să angajeze temporar muncitori non-UE, pentru a-şi suplementa necesităţile de braţe de muncă, atâta timp cât aceşti muncitori vor respecta principalele condiţii şi se vor reîntoarce în ţările lor după expirarea contractelor. Ideea este ca muncitorii să vină să lucreze în UE câteva luni, să plece acasă, apoi să se întoarcă din nou. În prezent, în UE muncesc 5-7 milioane de imigranţi ilegali, însă 87% din acestea nu au educaţia necesară pentru a răspunde necesităţilor pieţei de muncă a UE.Bruxelles-ul speră ca Africa şi vecinii UE din est şi sud-est să ofere muncitori calificati, în special în sectorul agrar, construcşii şi turism.În practică, Comisia Europeană sugerează să obţină oferte de la fiecare stat membru a UE şi apoi să poarte negocieri cu ţările terţe, disponibile să ofere forţă de muncă adecvată. Guvernele statelor UE vor recunoaşte diplomele locale, vor oferi instruire profesională şi lingvistică suplementară şi vize de lucru cu multiple intrări pentru aceşti muncitori.Cinci ţări - din Africa, Caucaz şi Balcani - deja şi-au manifestat interesul faţă de acest proiect, iar Bruxelles-ul spera acum să convingă miniştrii de interne ai ţărilor membre ale UE la întrunirea din mijlocul lunii iunie. Însă această idee ar putea fi greu de "împins" guvernelor ţărilor UE din considerente politice.Sursa: Euobserver

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus