Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.05.2007

Directorul oficiului BM pentru Moldova a fost decorat cu medalia Meritul Civic

Vladimir Voronin l-a decorat miercuri, pe directorul Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, Edward Brown, cu medalia „Meritul Civic”. Distincţia i-a fost oferită în semn de gratitudine pentru contribuţia adusă la dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi structurile financiar-bancare internaţionale şi pentru sprijinul acordat în promovarea reformelor economice.Preşedintele i-a mulţumit lui Edward Brown pentru munca depusă în Republica Moldova, apreciind aportul demnitarului BM la stabilirea unui dialog eficient dintre ţara noastră şi Banca Mondială. În aceeaşi zi, Vladimir Voronin s-a întâlnit cu directorul regional pentru Moldova , Ucraina şi Belarus Paul Bermingham, care a prezentat-o pe Melanie Marlett - noul director al Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova. Melanie Marlett îl va succede pe Edward Brown. Melanie Marlett a afirmat ca va depune toate eforturile pentru a contribui activ la dezvoltarea cooperării acestei prestigioase instituţii financiare cu Republica Moldova. Vladimir Voronin a salutat prezenţa doamnei Melanie Marlett la Chişinău, asigurînd noul director al Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova de întreg sprijinul autorităţilor în desfăşurarea activităţii sale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus