Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut o convorbire telefonică cu Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, la iniţiativa şefului statului ucrainean.
Vladimir Voronin şi Victor Iuşcenko au examinat diverse chestiuni ce ţin de stadiul actual al cooperării bilaterale. Preşedinţii au precizat poziţiile celor două părţi, legate de apropiata reuniune a GUAM de la Baku şi au discutat despre perspectivele dezvoltării colaborării în cadrul acestei organizaţii regionale.
Vladimir Voronin şi Victor Iuşcenko au efectuat un schimb de opinii şi privind situaţia politică internă din Republica Moldova şi Ucraina.
2007-05-18