Trimite e-mail | Printeaza
Externe
23.05.2007

Preşedintele Traian Băsescu a revenit la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a revenit la Cotroceni

Traian Băsescu a sosit la Cotroceni după aproximativ o jumătate de oră de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale de validare a rezultatelor referendumului, fiind întâmpinat de Garda de onoare.

În cadrul ceremoniei a fost intonat imnul de stat, Traian Băsescu a trecut în revistă Garda de onoare şi a dat mâna cu consilierii de stat şi prezidenţiali.

Nicolae Văcăroiu, care a asigurat interimatul la Preşedinţie în perioada suspendării din funcţie a lui Traian Băsescu, nu a participat la ceremonie.

Curtea Constituţională a hotărât cu unanimitate de voturi că procedura de organizare a referendumului din 19 mai privind demiterea lui Traian Băsescu a fost respectată.

Rapoartele finale ale Biroului Electoral Central arată că preşedintele Traian Băsescu a fost confirmat în funcţie sâmbătă cu aproape 75% dintre voturile exprimate.

Curtea Constituţională a stabilit că referendumul s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege, neînregistrându-se încălcări sau incidente de natură să influenţeze rezultatul votului.

Sursa: BBC

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus