Trimite e-mail | Printeaza
Economie
24.05.2007

În următorii ani preţurile la terenuri în Moldova s-ar putea dubla sau tripla

Potrivit unei analize efectuate de Business Intelligence, serviciul operativ de analiză a pieţelor al IDIS „Viitorul”, evoluţia preţurilor pe piaţa funciară este diferită, în funcţie de segmentul de piaţă. Cea mai spectaculoasă evoluţie a preţurilor a fost înregistrată la terenurile pentru construcţii, în special, în municipiile Chişinău şi Bălţi. Tendinţa actuală va fi specifică şi pentru perioada următoare, ţinând cont de creşterile din sectorul de construcţii şi deficitul de terenuri destinate pentru construcţiile locative şi sociale.

Experţii de la „Viitorul” au identificat următoarele sectoare de creştere rapidă a preţurilor la terenuri:

Municipiile Chişinău şi Bălţi, precum şi localităţile din jurul acestora (atât terenurile pentru construcţii, cât şi agricole);Zonele în care vor fi amplasate noi unităţi economice (construcţia de mari magazine, unităţi industriale etc.);Zonele unde urmează să fie construite noi obiective de infrastructură, în special, drumuri. Cererea din partea statului pentru construcţia unor noi drumuri va sălta preţurile la terenuri;Zona frontierei de vest, cu UE;Zone turistice sau unde pot fi amplasate obiective turistice;Zonele din preajma drumurilor naţionale.

Potrivit experţilor, în aceste zone preţurile la terenuri s-ar putea dubla sau tripla în următorii ani. Preţurile la terenurle din celelalte zone vor creşte mai moderat.

Potrivit datelor Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, în anul 2006 preţurile la terenurile agricole în Chişinău au constituit de la 10 mii până la 300 mii lei/ha, la  Bălţi – 9,03 mii – 77, 4 mii lei/ha, Orhei 3 mii -15 mii lei/ha, Ialoveni 8 mii -30 mii lei/ha, Criuleni 3 mii - 20 mii lei/ha. În celelalte localităţi ale Republicii Moldova preţurile terenurilor agricole oscilează, conform datelor pentru anul 2006, între 2 mi şi 5 000 mii lei/ha.

Preţurile la terenurile pentru construcţii locative în municipiul Chişinău, media pentru anul 2006 (Sursa: Agenţia imobiliară Lara)

 

Zona geografică şi sectorul m. Chişinău

Preţul pentru 0,01 ha, mii USD

Zona geografică şi sectorul m. Chişinău

Preţul pentru 0,01 ha, mii USD

Nord, Sectorul Râşcani

 

Est, Sectorul Ciocana

 

Cartierul Râşcanii de Jos

10-12

Cartierul Ciocana Nouă

12-14

Cartierul Râşcani

15-18

Cartierul Otovasca

8-10

Cartieul Poşta Veche

8-11

Vest, Sectorul Buiucani

 

Cartierul Albişoara

10-12

Cartierul Buiucanii Noi

12-15

Sud, Cartierul Botanica

 

Cartierul Sculeni

12-15

Cartierul Botanica de Jos

8-10

Cartierul Buiucani

15-18

Cartierul Aeroport

8-10

Centru, Sectorul Centru

 

Cartierul Botanica

12-15

Cartierul Televiziunii

15-18

 

 

Cartierul Centru

25-30

 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus