Potrivit hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului pe cauza „Ilaşcu şi alţii contra Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse”, pronunţate la 8 iulie 2004, statele vizate au fost chemate să asigure eliberarea imediată şi necondiţionată a reclamanţilor Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa din detenţia ilegală de către regimul separatist de la Tiraspol.
Aceasta fiind ultima reuniune a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei înainte de expirarea termenului detenţiei ilegale (2 şi 4 iunie 2007), statele membre ale Organizaţiei au constatat pericolul creării unui precedent de neexecutare a hotărârilor CEDO.
În acest context, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei a evocat eforturile considerabile ale autorităţilor moldoveneşti orientate spre executarea corespunzătoare a hotărîrii CEDO în cauza „Ilaşcu”. El a subliniat atitudinea cinică şi destructivă a regimului separatist de la Tiraspol şi refuzul acestuia de a se conforma hotărîrii Curţii, chemând statele membre ale Consiliului Europei, precum şi alte organizaţii internaţionale, să-şi intensifice presiunile în vederea determinării administraţiei transnistrene să elibereze pe cei doi deţinuţi.
Delegaţia Republicii Moldova a chemat, în special, Federaţia Rusă să intervină în soluţionarea cazului, atât în calitatea sa de stat vizat de hotărârea CEDO, cât şi cea de mediator în procesul de reglementare a problemei transnistrene.