Comunicat de presă
Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Juozas OLEKAS, Ministru al Apărării Naţionale al Republicii Lituania, care se află într-o vizită oficială în ţara noastră.
Marian LUPU a apreciat înalt caracterul de parteneriat stabilit între Republica Moldova şi Republica Lituania în multiple sfere de interes comun. Spicherul a adresat mulţumiri autorităţilor lituaniene pentru atribuirea unui caracter prioritar relaţiilor cu Republica Moldova şi pentru susţinerea demersurilor de integrare europeană ale ţării noastre.
Marian LUPU a remarcat dialogul interparlamentar dinamic stabilit între Legislativele moldovean şi lituanian, reiterând în context invitaţia adresată omologului său lituanian Viktoras MUNTIANAS de a efectua pe parcursului sesiunii curente o vizită oficială în ţara noastră.
Totodată, spicherul a relevat poziţia neschimbată a autorităţilor Republicii Moldova privind menţinerea statutului de neutralitate, condiţie importantă în procesul de reintegrare teritorială a ţării noastre. Marian LUPU s-a pronunţat, de asemenea, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de către Federaţia Rusă la summit-ul OSCE de la Istanbul în 1999 şi a pledat pentru înlocuirea actualului mecanism de menţinere a păcii cu o misiune internaţională de observatori civili.
„Problema transnistreană reprezintă o problemă de securitate regională, de aceea o soluţie viabilă şi durabilă urmează a fi identificată doar în cadrul formatului de negocieri 5+2”, a mai subliniat spicherul.
La rândul său, oficialul lituanian a exprimat disponibilitatea părţii lituaniene de a împărtăşi experienţa Lituaniei în reformarea sectorului de securitate şi apărare.
De asemenea, Juozas OLEKAS a reiterat susţinere integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi aspiraţiilor de integrare europeană ale ţării noastre.
29 mai 2007