Tudor Petrov Popa ar putea fi eliberat în această dimineaţă. După ce iniţial punerea în libertate a ultimului deţinut din grupul Ilaşcu fusese anunţată pentru ora 16.00, în urmă cu puţin timp a apărut informaţia potrivit căreia eliberarea lui Petrov-Popa s-ar putea face în jurul orei 9.00. Petrov Popa a petrecut 15 ani de detenţie în închisorile transnistrenene.
Sâmbătă, un alt membru al lotului Ilaşcu, Andrei Ivanţoc a fost eliberat de transnistreni după 15 ani de detenţie. Ivanţoc a fost lovit de miliţienii transnistreni înainte de a fi predat autorităţilor moldovene, pentru că nu a vrut să plece din Transnistria. Chiar dacă la agresiunea împotriva lui Ivanţoc au fost zeci de martori, presa oficială de la Chişinău a trecut-o cu vederea.
Cât despre evenimentele de la graniţă, părerile sunt în continuare împărţite printre politicienii de la Chişinău. În timp ce ministrul-adjunct al Reintegrării susţine că Ivanţoc nu a fost lovit, preşedintele Partidului Social-Liberal, Oleg Serebrian, a declarat pentru Realitatea TV că însuşi Ivanţoc a spus că a fost bătut.
"În ochii mei, în prezenţa mea, eu nu am văzut să-l fi bătut cineva pe el. După cum au informat colegii mei din misiunea OSCE care l-au întâmpinat la ieşirea din închisoare n-a fost bătut nici acolo. Ceea ce este adevărat, a fost forţat să intre în maşină pentru că nu dorea să intre în maşină", a declarat Ion Stavilă, ministrul adjunct al Reintegrării din Republica Moldova.
"A fost lovit şi spune şi el şi are şi vânătăi. Noi am vrea să facem chiar luni o interpelare la adresa Ministerului Reintegrării şi Ministerului Afacerilor Interne, pentru că erau reprezentanţii Internelor pe loc, să vedem cum explică ei această stare interesantă de lucruri când jurnalişti, deputaţi şi reprezentanţi ai societăţii civile văd un lucru, îl şi înregistrează, şi reprezentanţii autorităţilor nu-l văd. E foarte curios", a spus Matei Oleg Serebrian.
Sursa: Realitatea TV