Pe fondul unor critici tot mai dure din partea mediilor politice internaţionale, este inaugurată astăzi, la Bucureşti, conferinţa la nivel înalt privind combaterea discriminării, promovarea respectului şi înţelegerii reciproce, organizată de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Prin această acţiune de imagine, organizaţia urmăreşte să îşi reafirme statutul la nivel regional şi internaţional.
OSCE a fost înfiinţată în 1973, sub denumirea de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), fiind un compromis în urma intenselor negocieri privind crearea unui format de securitate paneuropean, „Războiul Rece“ dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Tratatul de la Varşovia împiedicând obţinerea unor progrese substanţiale. Recomandările rezultate în urma negocierilor, „Carta Albastră“, au conferit fundaţia practică pentru crearea unei conferinţe în trei faze, supranumită „procesul Helsinki“.
Beneficiind de o perioadă de destindere a relaţiilor dintre cele două blocuri politico-militare, CSCE a avut congresul inaugural în capitala finlandeză Helsinki, pe data de 3 iulie 1973, cu participarea reprezentanţilor din 35 de ţări europene şi nordamericane. Prima fază a fost dominată de negocierile intense pentru identificarea unui consens în privinţa „Cartei Albastre“, blocul sovietic dorind limitarea atribuţiilor şi concluziilor stipulate în propunerile de lucru.
Cea de-a doua rundă a negocierilor s-a desfăşurat la Geneva, din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie 1975, fiind caracterizată de conflicte diplomatice prelungite între ţările participante, fiind necesară intervenţia repetată a unor personalităţi internaţionale pentru prevenirea colapsului negocierilor.
Rezultatul direct al acestei faze de lucru l-a reprezentat „Actul final de la Helsinki“, semnat cu mare fast de către delegaţiile celor 35 de ţări participante, ceremonie ce a avut loc în capitala finlandeză între 30 iulie şi 1 august 1975.
Evoluţia politică continuă a situaţiei de pe continentul european a obligat ţările semnatare să negocieze şi să aprobe o serie de acte adiţionale în reuniunile desfăşurate la Belgrad, Madrid sau Viena.
Obiective realiste, blocate de birocraţie Prăbuşirea rapidă a sistemelor comuniste din Europa, urmată de desfinţarea oficială a URSS, a necesitat schimbarea semnificativă a rolului jucat de CSCE. Semnarea în martie 1990 a „Cărţii de la Paris pentru Noua Europă“ a marcat începutul schimbării, la 1 ianuarie 1995 numele organizaţiei fiind schimbat definitiv în OSCE. În ciuda presiunilor diplomatice exercitate la adresa conducerii organizaţiei pentru implementarea unor reforme structurale concludente, OSCE nu a oferit o alternativă organizaţională viabilă pentru ţările zguduite de războaiele ce au marcat spaţiul sovietic şi iugoslav.
Eşecurile repetate ale acţiunilor coordonate de către OSCE, dublate de încercările repetate ale diplomaţiei occidentale de revitalizare şi conferire a unui nou rol pe continentul european, au condus la organizarea unei noi conferinţe, la Istanbul. Metropola economică turcă a găzduit, în perioada 17-19 noiembrie 1999, un summit la cel mai înalt nivel, care a adoptat o „Cartă pentru Securitatea Europei“, act prin care o serie de ţări semnatare, inclusiv Federaţia Rusă, se obligau să respecte tratatele încheiate anterior.
Procesul de integrare europeană şi nord-atlantică al fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est impune o reconsiderare a rolului politic real pe care poate să îl îndeplinească OSCE, pentru a se evita dublarea atribuţiilor altor organizaţii regionale. Criza provocată de opoziţia Moscovei faţă de retragerea trupelor militare ce ocupă porţiuni din teritoriile Republicii Georgia şi Republicii Moldova reprezintă o dovadă palpabilă a ineficienţei cronice a OSCE.
Birocratizarea excesivă a OSCE a fost criticată în termeni duri de majoritatea guvernelor ţărilor membre, conducerea hipercentralizată a organizaţiei preferând ignorarea problemelor reprezentanţelor din teren. Lipsa unor iniţiative cu rezultate concrete din partea OSCE este argumentată de reprezentanţii acesteia prin prisma lipsei unui consens din partea ţărilor membre. Recent, s-au făcut încercări ale mediilor diplomatice de a lansa o serie de investigaţii privind activitatea OSCE şi modul de gestionare a fondurilor internaţionale puse la dispoziţie. Conform comentariilor publicate de mass-media internaţională, OSCE este ostatica birocraţiei interne şi a eternului conflict de interese dintre Washington şi Moscova. Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Nagorno-Karabach, Cecenia, Cipru de Nord, reprezintă tot atâtea eşecuri ale acţiunilor OSCE, acţiuni ce au provocat sute de mii de victime umane şi mari distrugeri materiale.
Funcţionarii organizaţiei, prietenii dictatorilorCea mai nouă strategie de îmbună- tăţire a imaginii OSCE este anunţarea cu mare fast, de către serviciul de presă al organizaţiei, a convocării unei conferinţe extraordinare a statelor semnatare ale „Tratatului privind Forţele Convenţionale din Europa“, care se va desfăşura în perioada 12-15 iunie, la Viena. În ciuda faptului că articolul XXI, din Tratatul CFE, stipulează că fiecare stat semnatar poate cere convocarea unei astfel de conferinţe „în circumstanţe excepţionale“, birocraţia OSCE urmăreşte impunerea acesteia ca singurul cadru legal internaţional în care astfel de probleme pot fi discutate. Cererea oficială de convocare a reuniunii la jumătatea lunii iunie a fost formulată în data de 28 mai de către Federaţia Rusă, ca răspuns la ac- ţiunile SUA în problema scutului antirachetă. Beneficiind de sprijinul direct al unor state caracterizate drept dictatoriale de către organizaţiile internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, precum Belarus, Azerbaidjan sau Kazahstan, birocraţia OSCE nu are voinţa politică de a facilita schimbarea acestor regimuri prin respectarea standardelor internaţionale în vigoare. Sursa: Atac-online
