Trimite e-mail | Printeaza
07.06.2007

Scrisoare deschisă: Pentru o reglementare europeană a conflictului transnistrian

Pe parcursul ultimilor săptămâni, în cercurile diplomatice şi ale comunităţii de experţi, în presa internaţională şi locală s-au înteţit discuţiile despre posibilitatea precipitării unui acord bilateral dintre Republica Moldova şi Rusia cu privire la reglementarea conflictului transnistrian. Această situaţie deja a adus prejudicii considerabile credibilităţii Republicii Moldova, dat fiind climatul netransparent în care se desfăşoară negocierile moldo-ruse, ocolind formatul 5+2. Încheierea unui eventual acord şi punerea Occidentului în faţa unui fapt împlinit ar fi de natură să aducă o lovitură ireparabilă perspectivelor europene ale Moldovei.

Împreună cu evoluţia dată, ne îngrijorează şi recentele declaraţii ale Preşedintelui Vladimir Voronin care pun semnul egalităţii între integrarea europeană a Moldovei şi integrarea cu CSI, preconizând în mod confuz o politică în ambele direcţii, în plus menţionând şi un eventual model chinez de conducere a statului.

În aceste condiţii, ne vedem nevoiţi să amintim că orice discuţii, consultaţii şi negocieri trebuie să se înscrie în cadrul Declaraţiei cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, votată în unanimitate de Parlamentul Republicii Moldova pe 25 martie 2005. Aceasta menţionează că „dezvoltarea de mai departe nu poate fi asigurată decât prin promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană; că reglementarea politică a problemei transnistrene urmează să fie realizată pe baza Constituţiei şi normelor de drept internaţional, în strânsă cooperare cu OSCE, Uniunea Europeană, România, Rusia, SUA şi Ucraina; şi că evacuarea armamentului şi militarilor Federaţiei Ruse reprezintă o condiţie indispensabilă a reglementării transnistriene.”

Mai multe progrese au fost înregistrate cu precădere în ultimii trei ani, în urma consensului politic intern în această chestiune, şi dezvoltării relaţiilor dintre Moldova şi UE. În iulie 2005, Parlamentul Republicii Moldova a votat un set de legi care stabilesc condiţiile de soluţionare a conflictului transnistrian. Începând cu 2005, UE si SUA au devenit parte la procesul de negocieri în cadrul formatului 5+2. UE a semnat Planul de Acţiuni cu Republica Moldova, a lansat Misiunea UE de Asistenţă la Frontiera moldo-ucraineana, a deschis o Delegaţie la Chişinău, a încheiat un acord de facilitare a vizelor cu Moldova, a deschis primul in istoria UE centru comun de aplicare pentru vize, a mărit substanţial volumul de asistenţă oferită Moldovei în perioada 2007-2009, şi a devenit principalul donator când la Conferinţa Donatorilor din Bruxelles din decembrie 2006 s-a angajat să acopere mai mult de o jumătate din ajutorul de 1,2 miliarde de dolari americani alocat Moldovei. În paralel, Statele Unite ale Americii au oferit Moldovei posibilitatea de a beneficia de finanţare din cadrul programului Provocările Mileniului.

Respectivele evoluţii pozitive riscă însă să fie compromise. Dialogul netransparent pe care-l poartă conducerea de vârf a Moldovei cu autorităţile Federaţiei Ruse subminează aceste evoluţii, punând sub semnul întrebării nu doar credibilitatea internaţională şi perspectivele europene ale Republicii Moldova, dar şi şansele unei reglementări viabile a conflictului transnistrian.

În consecinţă, solicităm conducerii Republicii Moldova, în frunte cu preşedintele Vladimir Voronin, să informeze în primul rând cetăţenii, reprezentanţii societăţii civile, dar şi partenerii săi occidentali despre discuţiile purtate cu Federaţia Rusă în problema transnistriană, inclusiv despre forţele militare ruseşti staţionate în Moldova.

Totodată chemăm preşedinţia, cabinetul de miniştri şi partidele politice din parlament la următoarele acţiuni:

• Readucerea negocierilor privind problema transnistriană în formatul 5+2 şi asigurarea unei transparenţe maxime a procesului de negocieri atât în cadrul dialogului cu societatea civilă cât şi cu partenerii externi ai Moldovei;

• Reafirmarea ataşamentului pentru prevederile legii din 22 iulie 2005 privind soluţionarea conflictului transnistrian;

• Reafirmarea consecventă pe plan internaţional a poziţiei Moldovei cu privire la retragerea imediată, ordonată si necondiţionată a trupelor ruseşti staţionate ilegal în Republica Moldova;

• In cadrul discuţiilor despre viitorul Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europe să reitereze apelul adresat comunităţii internaţionale privind înlocuirea operaţiunii ruseşti de menţinere a păcii în Moldova cu o operaţiune multinaţională de observatori militari şi civili sub egida Uniunii Europene. 

Împărtăşim obiectivul reintegrării ţării şi credem că anume democratizarea, modernizarea şi consolidarea perspectivelor europene prin aplicarea  riguroasă a Planului de Acţiuni Moldova-UE vor crea condiţiile pentru o soluţionare viabilă a conflictului transnistrian.

Semnatari:

1. Arcadie Barbăroşie, Institutul de Politici Publice 2. Igor Boţan, Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT3. Iulian Fruntaşu, Programul Iniţiative Europene, Fundaţia Soros 4. Mihai Gribincea, Doctor în istorie, fost diplomat moldovean 5. Ştefan Gorda, Fost coordonator naţional pentru GUAM, MAE   6. Iurie Leancă, Ambasador, fost prim-vice-ministru al afacerilor externe7. Ion Manole, Asociaţia „Promo-Lex”8. Petru Macovei, Asociaţia Presei Independente9. Igor Munteanu, IDIS „Viitorul” 10. Oazu Nantoi, Asociaţia “Încredere” 11. Nicu Popescu, Consiliul European pentru Relaţii Externe, Londra12. Andrei Popov, Asociaţia pentru Politică Externă  13. Valeriu Prohniţchi, Centrul Analitic „Expert-Grup”     14. Eugen Revenco, Asociaţia pentru Politică Externă15. Vlad Spânu, Fundaţia Moldova, Washington  16. Vasile Spinei, Centrul “Acces Info”17. Anatol Ţăranu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova 18. Liliana Viţu, Magistru în studii europene

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus