Înaltul reprezentant al UE, Karlman Mizsei a declarat pentru publicaţia europeană EUobserver că la finele lunii iunie curent ar putea avea loc o întrunire a părţilor formatului 5+2. El a explicat că, potrivit viziunii autorităţilor moldovene de soluţionare a conflictului, Rusia ar putea să-şi retragă muniţia din Transnistria în 4-6 luni după semnarea acordului şi că, până în ianuarie 2009, soldaţii ruşi ar putea fi înlocuiţi cu o misiune internaţională de monitorizare.Misiunea internaţională de monitorizare ar putea fi de natură militară sau poliţienească, posibil să includă atât forţe ruseşti, cât şi ale UE. Mizsei a adăugat că el nu a văzut nimic în afara propunerilor moldoveneşti de reglementare „destul de sensibile”, care au reieşit din negocierile bilaterale.Totodată, un alt îinalt diplomat din grupul 5+2 a relatat pentru EUobserver că el a văzut un „document” care prevede funcţii-cheie pentru oficialii transnistreni în guvernul moldovenesc după reglementarea conflictului. El a spus că documentul oferă Rusiei posibilitatea de a-şi păstra soldaţii săi pe un termen indefinit, oferind, astfel, Moscovei un control de facto al ţării.Un oficial dintr-un stat membru al UE a avertizat că dacă o formă finală de reglamentare este prea pro-rusa, aceasta ar inflama o opoziţie interna în Moldova faţă de preşedintele Vladimir Voronin, care ar răspunde cu forţa, lipsindu-l de încrederea faţă de intenţiile sale de reforme pro-democratice. Oficialul UE a spus că, în acest caz, ajutorul financiar pentru Moldova de 1,1 miliarde de euro prevazut pentru 2007 până în 2010 din partea UE şi SUA ar putea fi sistat. El a adăugat că unele ţări membre a UE susţin ideea trimiterii militarilor UE în Transnistria, iar alţii sunt convinşi că soldaţii ruşi staţionaţi, de exemplu, lângă soldaţii poloneji, într-o misiune mixtă „ar putea să nu funcţioneze bine”.Mizsei a spus că „o soluţionare negativă a conflictului transnistrean ar putea fi mai rău decât o soluţie întârziată”. „Nu vreau să speculez pe marginea rezoluţiei rele. Pur şi simplu nu vreau ca ea să aibă loc”, a spus Mizsei. Diplomatul de asemenea şi-a exprimat speranţa privind posibilitatea existenţei unui scenariu pozitiv, deoarece moldovenii de rând vor să pună capăt acestei probelme.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.06.2007Kalman Mizsei: soldaţii ruşi ar putea fi înlocuiţi cu o misiune internaţională de monitorizare până în ianuarie 2009
Comentarii (0)