Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.06.2007

Cioroianu a afirmat la Washington sprijinul României pentru o Moldovă democratică şi pro - europeană

Cioroianu a afirmat la Washington sprijinul României pentru o Moldovă democratică şi pro - europeană

Preşedintele american ar putea vizita România cu ocazia summit-ului NATO din 2008, a declarat pentru Mediafax ministrul de Externe Adrian Cioroianu, imediat dupa întâlnirea cu secretarul de stat al Statelor Unite, Condoleezza Rice."Întâlnirea cu secretarul de stat american a fost una reuşită, iar discuţia constructivă. Am discutat, în principal, despre parteneriatul strategic şi importanţa pe care România o dă parteneriatului cu SUA. Practic, acest parteneriat are aprobarea îintregului spectru politic de la noi, sau cel puţin a principalelor forţe politice din România", a declarat Cioroianu, care a mai discutat cu Rice despre imposibilitatea României de a alege îintre NATO şsi UE. "România poate fi o punte între Uniunea Europeana şi NATO, pentru că România nu trebuie să aleaga între cele două".Alte subiecte ale discuţiei Cioroianu - Rice au vizat relatiile româno - ruse, situaţia din Moldova, dar şi problemele din Kosovo şsi Turcia."Am reafirmat sprijinul nostru pentru o Moldovă democratică şi pro - europeană", a spus Cioroianu, care a catalogat summit-ul NATO 2008, ce va avea loc la Bucureşti, drept "cel mai important eveniment organizat vreodată în România"

Sursa: Evenimentul Zilei

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus