Trimite e-mail | Printeaza
18.06.2007

Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova

În perioada 18-19 iunie, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va efectua o vizită la Bruxelles şi Luxemburg, în cadrul căreia va avea un şir de întîlniri cu înalte oficialităţi europene şi va participa la reuniunea a IX-a a Consiliului de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeană.

Programul vizitei, tradiţionale în această perioadă, la Bruxelles va include întrevederea şefului statului cu Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, participarea lui Vladimir Voronin la inaugurarea noului sediu al Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei şi al Misiunii diplomatice a Republicii Moldova pe lîngă Comunităţile Europene. La Bruxelles este planificată, de asemenea, vizitarea Aeroportului din Liege şi semnarea unor acorduri de colaborare între Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile (ASAC) a Republicii Moldova şi Aeroportul din Liege.

Pe data de 19 iunie, la Luxemburg, Vladimir Voronin va participa la reuniunea a IX-a a Consiliului de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeană. În cadrul acesteia şeful statului va avea întrevederi cu Benita Ferrero-Waldner, Comisar UE pentru Relaţii Externe şi Politica Europeană de Vecinătate, cu Javier Solana, Secretar General al Consiliului Uniunii Europene, Înalt Reprezentant pentru Politica Comună Externă şi de Securitate, şi cu Frank-Walter Steinmeier, ministrul afacerilor externe al Germaniei.

La Luxemburg, Preşedintele Republicii Moldova se va mai întîlni cu Marele Duce Henri al Marelui Ducat de Luxemburg şi cu Prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg, Jean-Claude Juncker.

În seara zilei de 19 iunie, Preşedintele ţării va reveni la Chişinău.

2007-06-15

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus