Prim-ministrul Vasile Tarlev participă, la Baku (Republica Azerbaidjan), la Reuniunea şefilor de state membre ale Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică - GUAM.
În seara zilei de ieri, Premierul a avut o întrevedere cu Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, şi a participat la reuniunea GUAM-Polonia.
În cadrul întrevederii cu Ilham Aliev a avut loc un dialog privind realizarea înţelegerilor convenite între părţi în cursul vizitei recente a prim-ministrului la Baku. Părţile au optat pentru urgentarea deschiderii unei rute aeriene Chişinău - Baku, organizarea în toamna anului curent a vizitei premierului azer la Chişinău, deschiderea reciprocă a caselor de comerţ la Chişinău şi Baku.
Totodată Vasile Tarlev a mulţumit conducerii de la Baku pentru asistenţa în evaluarea proiectului de studiere a rezervelor de petrol în sudul Moldovei.
În altă ordine de idei, a fost exprimată importanţa desfăşurării summit-ului de la Baku, care oferă posibilităţi de extindere şi aprofundare a raporturilor de cooperare dintre statele-membre în toate domeniile de interes comun şi în special în cel energetic. A fost menţionată reprezentativitatea reuniunii, la care participă şefi de state din ţările Uniunii Europene, cum ar fi Polonia, Lituania, România, reprezentanţi ai organismelor internaţionale şi regionale, cum ar fi ONU, NATO, OSCE, CSI, precum şi ai unor ţări care manifestă interes pentru realizarea proiectelor comune cu statele Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică - Japonia, China, Coreea etc.
În seara zilei de ieri a avut loc şi întrevederea la nivel înalt GUAM - Polonia, în cursul căreia Preşedintele Poloniei, Lech Kazcinsky, a exprimat ataşamentul pentru dezvoltarea relaţiilor strînse de cooperare cu GUAM, care a devenit o componentă durabilă a arhitecturii europene. Sîntem deschişi pentru colaborare în domeniile energetic, diplomatic, al transportului, culturii şi ştiinţei. Dorim să fim promotorii intereselor GUAM în Uniunea Europeană, a relevat Preşedintele Poloniei.
Participanţii au luat în consideraţie perspectivele cooperării GUAM - Polonia, au subliniat rolul special al GUAM în crearea coridorului de tranzit ce uneşte Asia şi Europa şi au menţionat energetica, transportul, turismul şi alte domenii de interes comun. Părţile au convenit asupra cooperarii în domeniul instruirii personalului diplomatic.
Vasile Tarlev a subliniat că Polonia este un partener al GUAM nu doar în relaţiile bilaterale, dar şi ca un membru activ al Uniunii Europene.
2007-06-19