Trimite e-mail | Printeaza
20.06.2007

Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova

În cadrul programului vizitei oficiale a Preşedintelui Republicii Slovacia, Ivan Gasparovic, în Republica Moldova, şeful statului, Vladimir Voronin, a participat la lucrările Forumului moldo-slovac al oamenilor de afaceri.

Vladimir Voronin a salutat participanţii forumului, exprimîndu-şi certitudinea că acesta   va contribui la identificarea unor noi domenii de cooperare şi  va genera  noi oportunităţi de dezvoltare continuă a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Republica Slovacia.

Preşedintele a făcut o prezentare a oportunităţilor de afaceri din ţara noastră şi a priorităţilor  Republicii Moldova în domeniul dezvoltării economice. Vladimir Voronin a menţionat că   dezvoltarea climatului de afaceri, diversificarea şi dezvoltarea ramurilor de export ale economiei naţionale, asigurarea unei politici valutare şi financiare stabile, dezvoltarea relaţiilor de colaborare la nivel regional şi internaţional permite menţinerea stabilităţii indicatorilor macroeconomici, asigură creşterea Produsului Intern Brut şi reducerea ratei inflaţiei.

Preşedintele a mai relevat că economia Republicii Moldova înregistrează o dinamică pozitivă şi face dovada viabilităţii sale, deşi a fost afectată de impactul unor factori negativi externi. Şeful statului a mai subliniat că obiectivul primordial al Republicii Moldova este atragerea unui volum mare de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă.

În altă ordine de idei, Preşedintele a menţionat că la sfîrşitul anului 2006, a fost adoptată Strategia Naţională de Promovare a Exporturilor şi Atragere a Investiţiilor, care stabileşte principalele direcţii de dezvoltare a ramurilor cu potenţial de export şi de atragere a investiţiilor în economia naţională.

Preşedintele şi-a exprimat speranţa că Forumul moldo-slovac al oamenilor de afaceri va contribui la sporirea fluxului de investiţii în economiile naţionale ale ambelor ţări şi la extinderea ulterioară a schimbului comercial de mărfuri şi servicii, în beneficiu reciproc.

Vladimir Voronin a mai specificat că Republica Moldova promovează o politică comercială consecventă, direcţionată spre identificarea şi cucerirea de noi pieţe. Fiind membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi CEFTA, în politica sa tarifară Republica Moldova îşi racordează legislaţia la normele internaţionale, taxele vamale consolidate fiind destul de liberalizate.

În contextul extinderii şi aprofundării relaţiilor comercial-economice dintre partenerii moldoveni şi cei slovaci, Preşedintele a evidenţiat rolul deosebit al zonelor economice libere, care dispun de un potenţial de producţie considerabil şi oferă posibilităţi largi pentru crearea unor sectoare de producţie mixte în cele mai diverse domenii.

  În discursul rostit şeful statului s-a referit şi la reformele de liberalizare a economiei, lansate recent în Republica Moldova, exprimîndu-şi speranţa că aceste iniţiative vor contribui la impulsionarea dezvoltării economice şi la eficientizarea relaţiilor dintre organele de stat şi mediile de afaceri din ţară. 

Preşedintele a urat participanţilor la forum mult succes, arătîndu-se convins că  discuţiile purtate în cadrul acestuia vor conduce la încheierea unor înţelegeri reciproc avantajoase. 

2007-06-20

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus