NOUL INFO-SISTEM TELEFONIC ŞI SITE WEB VOR ÎMBUNĂTĂŢI SERVICIILE PENTRU PUBLIC LA SOLICITAREA VIZEI BRITANICE (21/06/07)
Începând cu 21 iunie 2007, Ambasada Britanică la Chişinău lansează noul info-sistem telefonic şi site web pentru a oferi asistenţă solicitanţilor de viză britanică.
Solicitanţii pot vorbi cu un agent specializat de vize la numărul de telefon 442-0-70-997-289, de luni pînă vineri, între orele 0800 şi 1700. Fiecare apel are costul echivalent a $14 dolari SUA, care pot fi achitaţi prin card de credit sau debit cu logo-ul Visa sau Master Card. În procesul plăţii se utilizează un sistem securizat şi automatizat. Agenţii specializaţi de vize vor expedia prin E-mail solicitanţilor toate actele necesare, inclusiv lista documentelor, materiale informaţionale de ordin general şi formularele oficiale.
Pentru informaţii suplimentare solicitanţii pot vizita site-ul www.visainfoservices.com. Acest site este gratuit şi oferă atât date generale, cât şi detalii specifice diferitor ţări cu privire la obţinerea vizei britanice.
Procesarea solicitărilor este gestionată de WorldBridge Service, o diviziune a Computer Sciences Corporation (NYSE: CSC). CSC este o companie globală lider în prestarea serviciilor în domeniul tehnologiilor informaţionale. CSC colaborează cu UKvisas pentru a oferi aceste servicii.
UKvisas este organul specializat al Guvernului Britanic responsabil de gestionarea a peste 150 de oficii de eliberare a vizelor în întreaga lume, în cadrul Ambasadelor Britanice, Înaltelor Comisariate şi Consulatelor Regatului Unit. Statisticile consulare indică o procesare anuală de 2.5 milioane de cereri de vize în 2005-2006.
18 Nicolae Iorga, Chisinau, MoldovaMD-2012
Tel: +373 22 251826
Mobile: +373 69826222 Fax: +373 22 251859Victor.Neagu@fco.gov.ukwww.britishembassy.md