Trimite e-mail | Printeaza
Social
03.07.2007

CEDO a constatat violarea libertăţii de exprimare în Moldova, obligând Guvernul să achite încă peste 5 mii euro

CEDO a constatat violarea libertăţii de exprimare în Moldova, obligând Guvernul să achite încă peste 5 mii euro

La 3 iulie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câştig de cauză publicaţiei „Flux”, care a fost chemată în instanţele naţionale de către deputatul comunist Victor Stepaniuc. Acesta susţinea că publicaţia i/a adus prejudicii imaginii sale, defăimându-l prin publicarea unui articol. La 20 iunie 2002, Victor Stepaniuc a depus o cerere de chemare în judecată cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale împotriva ziarului „Flux” şi a autorului articolului pentru defăimarea sa prin publicarea articolului din 19 iunie 2002. La 19 iunie 2002, ziarul „Flux” a publicat pe prima pagină titlul unui articol ce urma să apară într-un număr viitor însoţit de o scurtă descriere. Articolul era întitulat „Milionarii roşii, Comuniştii vor să vândă cu amănuntul SA Fabrica de Conserve din Anenii Noi” care era însoţit de fotografia liderului de atunci al fracţiunii comuniste din Parlamentul Republicii Moldova, Victor Stepaniuc.

La 1 august 2002, Judecătoria sectorului Buiucani a admis integral pretenţiile din cererea de chemare în judecată. Instanţa a obligat ziarul şi autorul articolului să plătească lui Stepaniuc 3,6 mii lei şi 1,8 mii lei cu titlu de prejudicii morale, să achite taxa de stat şi să publice o dezminţire a acestui articol în termen de 15 zile.

La 15 septembrie 2003 publicaţia periodică „Flux” a depus o cerere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curte) în care pretindea violarea art.10 al Convenţiei (libertatea de exprimare) prin obligarea sa de a publica dezminţirea şi de a plăti prejudiciile morale şi taxa de stat, şi violarea art. 6 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil) deoarece hotărârile judecătoreşti în această cauză nu au fost suficient de motivate.

La 3 iulie 2007, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 al Convenţiei (libertatea de exprimare) şi a  acordat reclamantului 278 euro cu titlu de prejudicii materiale, reprezentând echivalentul prejudiciilor plătite dlui Stepaniuc şi taxa de stat pentru examinarea cauzei în apel şi recurs, 3 mii euro cu titlu de prejudicii morale şi 1,8 mii eruo cu titlu de cheltuieli de reprezentare şi orice alte taxe care urmează a fi plătite din aceste sume.

Aceasta este a doua cauză câştigată de publicaţia "Flux" la CEDO. Anterior, la în luna iunie, Curtea a decis că sentinţa aplicată de justiţia din Republica Moldova a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, atunci când a condamnat ziarul pentru defăimarea lui Valeriu Matei în 2003. Curtea Europeană a Drepturilor Omului  condamnat statul moldovenesc la plata a aproape 4.500 de euro daune şi cheltuieli de judecată.

Până în prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărâri în 65 de cauze depuse împotriva Moldovei. În 64 din aceste cauze Curtea a constatat cel puţin o violare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Într-o cauză Guvernul a recunoscut violarea drepturilor reclamantului.

Hotărârea CEDO în cauza Flux contra Moldovei (2), în limba engleză, poate fi accesată aici .

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus