Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
04.07.2007

Ex-deputatul Gheorghe Străisteanu a încasat 11 ani de închisoare pentru spargeri de automobile

Sentinţa a fost pronunţată, miercuri, de către Judecătoria sectoruli Buiucani din Chişinău. Totodată, complicele acestuia Viorel Agachi a fost condamnat la 12 ani de închisoare, fiind inculpat şi pentru purtarea şi păstrarea muniţiilor fără autorizarea corespunzătoare.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, cei doi activau de mai mult timp, distribuind rolurile între ei, în baza unor planuri criminale bine organizate. Astfel, în perioada 23 februarie - 29 iunie 2005 ei au sustras pe ascuns bunuri ale altor persoane în valoare totală de 155 mii 370 lei 57 bani, prin spargerea de automobile private.

Un comunicat anterior al comisariatului de poliţie menţionează că Gheorghe Străisteanu şi Viorel Agachi au fost reţinuţi în flagrant la 20 iulie 2005. Potrivit poliţiştilor aceştia practicau furturile din automobile prin „metoda moscovita”. Locuitorul satului Ţigăneşti raionul Străşeni Gheorghe Straisteanu, în vârsta de 51 ani şi băştinasul orăşelului Călăraşi Viorel Agachi, cu antecedente penale, în vârsta de 31 ani, au fost documentaţi pe parcursul mai multor luni.

Furturile din automobile erau săvârşite după o metodă specifică: în preajma băncilor, caselor de schimb valutar sau a pieţelor era aleasă victima – un bărbat cu gentuţăs au portmoneu „solid”, ce era urmărir până la automobil. Apoi, pe neobservate, unul din răufacători spărgea roata din dreapta a automobilului. În timp, ce posesorul unităţii de transport înlocuia roata spartă, unul din complici pătrundea în salonul autovehicolului şi fura bunurile materiale. Precum a relatat unul din reţinuţi, gentuţile şi documentaţia furată erau aruncate, iar banii şi alte bunuri materiale erau împărţite egal.

Gheorghe Străisteanu a fost deputat în Parlament în legislatura 1998 - 2001 pe listele Partidului Forţelor Democratice, care ulterior a fuzionat cu actualul Partid Social Liberal. Gheorghe Straisteanu a deţinut funcţia de Secretar al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului şi asigurarea ordinii publice, a fost membru al Comisiei de ancheta specială a Parlamentului. Străisteanu a fost şi fondatorul postului TV "Catalan", unul dintre primele posturi TV private din Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus