La 10 iulie curent Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Guvernul Moldovei să achite 520 mii euro companiei cu capital străin „Bimer” SA pentru prejudiciile morale cauzate de modificarea incorectă a legislaţiei privind magazinele duty-free.
În anul 1998 reclamantul a obţinut 2 licenţe pentru deschiderea a două localuri duty-free în incinta Biroului Vamal Leuşeni. Aceste licenţe au fost eliberate pe o perioadă nedeterminată. Pentru deschiderea celor două localuri reclamantul a procurat echipamentul necesar şi a construit un imobil.
La 24 aprilie 2002 Parlamentul a modificat Codul Vamal, interzicând amplasarea localurilor duty-free pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, cu excepţia aeroporturilor internaţionale şi a bordurilor aeronavelor. La 18 mai 2002 Departamentul Vamal a dispus închiderea localurilor duty-free ale reclamantului.
Reclamantul a contestat în instanţa de judecată decizia Departamentului Vamal. La 26 iunie 2002 Curtea de Apel a Republicii Moldova a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului şi a anulat decizia Departamentului Vamal. Instanţa a conchis că Legea privind investiţiile străine se aplică reclamantului, iar noile modificări din Codul Vamal nu se aplică faţă de magazinele duty-free deja deschise la momentul adoptării modificărilor Codului Vamal.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2002, pretenţiile reclamantului au fost respinse ca neîntemeiate. Instanţa a conchis că prin decizia Departamentului Vamal drepturile reclamantului nu au fost încălcate deoarece acesta putea să-şi deschidă magazine duty-free în aeroporturile internaţionale sau la bordul aeronavelor. Totodată, Curtea Supremă de Justiţie nu s-a expus asupra aplicabilităţii Legii privind investiţiile străine situaţiei reclamantului şi nici nu a contestat temeinicia concluziilor Curţii de Apel în această parte.
Reclamantul pretindea al CEDO violarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (protecţia proprietăţii) prin împiedicarea sa de a folosi licenţele din anul 1998 şi prin neacordarea prejudiciilor pentru împiedicarea folosirii licenţelor.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Curtea a constatat că interdicţia impusă reclamantului de a folosi imobilul nu a fost „prevăzută de lege” deoarece, conform art. 43 al Legii privind investiţiile străine în vigoare la acea dată, adoptarea unor noi legi care înrăutăţeşte condiţiile de activitate a întreprinderilor cu investiţii străine nu pot genera efecte pentru acestea pe un termen de 10 ani de la adoptarea legii, iar autorităţile naţionale nu au respectat această prevedere legală.
Curtea a acordat reclamantului 520 mii euro cu titlu de prejudiciu material, care include costul imobilului construit în incinta Biroului Vamal Leuşeni; venitul ratat al reclamantului, în urma imposibilităţii folosirii imobilului, calculat pe o perioadă de 10 ani; dobânda bancară şi pierderile determinate de inflaţie.
Decizia CEDO în original
