Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
11.07.2007Consumatorii de energie electrică din Moldova reclamă, în majoritatea cazurilor, calitatea serviciilor prestate
În petiţiile lor către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în cele mai multe cazuri, consumatorii de energie electrică au contestat învinuirile de consum fraudulos ce le-au fost aduse de furnizor (97 petiţii) şi calitatea serviciilor prestate (64 petiţii). Potrivit unui comunicat de presă al ANRE, în celelalte cazuri, consumatorii au înaintat pretenţii faţă de corectitudinea calculării consumului de energie (34 petiţii), de contractarea energiei electrice (19 petiţii), de deconectarea de la reţeaua de curent electric (19 petiţii) etc. Ca şi în anii precedenţi, majoritatea absolută a acestor petiţii au parvenit la ANRE de la consumatorii din zona deservită de întreprinderile de distribuţie ale companiei Union Fenosa în Moldova.Potrivit raportului, în primul semestru al anului, Agenţia a examinat 260 de petiţii ale consumatorilor, dintre care 246 - vizează activitatea întreprinderilor din sectorul electro - energetic şi 14 - din sectorul gaze naturale şi termo - energetică. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul petiţiilor adresate ANRE s-a redus cu 26%.În primul semestru al anului curent, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a rezolvat în favoarea consumatorilor 141 de litigii ale acestora cu furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale, arată un raport al ANRE privind petiţiile examinate şi soluţionate de ea în perioada dată.Astfel, la intervenţia Agenţiei, furnizorii au satisfăcut cerinţele expuse de semnatarii a 102 petiţii, iar în 39 de cazuri primii au efectuat recalcularea sumelor prezentate anterior petiţionarilor pentru achitarea energiei consumate. În 108 cazuri, petiţionarilor li s-au dat explicaţii şi consultări pe marginea problemelor abordate de ei în scrisorile adresate ANRE.Conform legislaţiei în vigoare, ANRE examinează petiţiile consumatorilor şi le soluţionează în limitele competenţei sale. Consumatorii sunt în drept să solicite concursul ANRE în vederea soluţionării oricăror probleme ce ţin de competenţa acesteia, inclusiv în cazul livrării defectuoase a resurselor energetice şi prestării unor servicii necalitative.
Comentarii (0)