În cadrul unei recente vizite la Bucureşti, Kalman Mizsei, reprezentantul special al Uniunii Europene pentru Republica Moldova s-a referit la subiectul acordării cetăţeniei române pentru cetăţenii moldoveni, îndemnând autorităţile române să înăsprească legea.
Aflat la Bucureşti, Kalman Mizsei a avut întrevederi cu Miniştrul Afacerilor Externe şi cel al Justiţiei din România.
În cadrul unei conferinţe de presă, Reprezentantul Uniunii Europene a încercat să apere poziţia autorităţilor de la Chişinău care sunt îngrijorate de valul masiv de cereri de dobândire a cetăţeniei române depuse de cetăţenii Republicii Moldova.
Potrivit unor date neoficiale, ar exista circa 800.000 de solicitări în acest sens.
Kalman Mizsei a exprimat şi preocuparea Bruxelles-ului faţă de acest subiect, lăsând să se înţeleagă că autorităţile europene ar vrea ca România să-şi reformeze legea cetăţeniei, transformând-o în una mai restrictivă.
Potrivit diplomatului european, relaţiile României cu Republica Moldova ar trebui să fie ca de la egal la egal.
În acest sens, Kalman Mizsei a îndemnat România să renunţe la ceea ce el a numit "atitudinea de frate mai mare" şi chiar "tratament dispreţuitor". Aceasta pentru a înlătura "temerile Chişinăului".
La Chişinău, o serie de experţi văd interesul cetăţenilor moldoveni faţă de România ca pe o tendinţă în creştere.
Nou val de emigrare?
Analistul economic Veaceslav Ioniţă, de la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale, vorbeşte chiar despre prefigurarea unui nou val al emigrării masive în căutarea unui loc de lucru. De data aceasta spre România.
"Noi am calculat în baza datelor Băncii Mondiale că Produsul Intern Brut după paritatea puterii de cumpărare pe cap de locuitor în ultimii cinci ani a crescut de patru ori comparativ cu Republica Moldova", a declarat la BBC Veaceslav Ioniţă.
"Deci, au devenit de patru ori mai bogaţi ca noi. Eu cred că această tendinţă, din păcate pentru noi, se va menţine şi în continuare. În doi ani de zile, România va deveni un punct de destinaţie foarte atractiv. Poate chiar de anul viitor", spune Veaceslav Ioniţă, de la fundaţia IDIS.
Pentru Veaceslav Ioniţă, începutul emigrării masive a braţelor de muncă din Republica Moldova spre România este doar o chestiune de timp.
El califică situaţia din economia moldovenească drept catastrofală, iar pe cetăţenii moldoveni apţi de muncă ca posedând un spirit excepţional de adaptibilitate.
"Noi suntem cu mult mai competitivi decât ei deoarece costurile noastre sunt foarte reduse. Oamenii nu trăiesc nici la minimum comparativ cu originarii. Trăiesc câte 10 în cameră şi toate mizeriile astea şi noi ca forţă de muncă, câştigâm net comparativ cu băştinaşii. Un moldovean ar putea să-şi permită să lucreze la un loc de muncă primind un salariu cu 30-50 sau chiar cu 100 de procente mai mic decât băştinaşii şi pentru el este suficient", este de părere Veaceslav Ioniţă.
Veaceslav Ioniţă este extrem de sceptic faţă de posibilităţile autorităţilor de pe ambele maluri ale Prutului de a stopa procesul de emigrare a muncitorilor moldoveni spre România.
Muncitori care, după părerea sa, vor ocupa o nişă specifică în economia românească.
"Emigranţii, în cazul dat moldovenii, lucrează la acele locuri de muncă la care băştinaşii nici bătuţi nu ar lucra. Este un loc de muncă, o nişă strict pentru emigranţi. Moldovenii exact aceeaşi nişă o vor ocupa şi în România. Nu are nici o legătură cu piaţa forţei de muncă românească şi nu vom aduce perturbaţii. Noi vom ocupa exact nişa care este pentru noi", spune Veaceslav Ioniţă.
Sursa:BBC