Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a suspendat participarea ţării la unul dintre cele mai importante tratate de control al armamentelor.
Kremlinul a justificat măsura ca urmare a unor "circumstanţe extraordinare" care afectează securitatea Federaţiei Ruse.
Rusia este nemulţumită de planurile Statelor Unite de amplasare a unor componente ale scutului anti-rachetă în Polonia şi Cehia.
Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa (CFE) limitează numărul armamentelor grele ce pot fi amplasate între Oceanul Atlantic şi munţii Urali.
Un purtător decuvât NATO a spus că secretarul general al Alianţei Atlanticului de Nord ar regreta foarte mult decizia, dacă ea s-ar confirma.
"Aliaţii consideră acest tratat o parte esenţială a securităţii în Europa", a declarat purtătorul de cuvânt.
Acordul CFE, unul dintre cele mai importante după încheierea Răzoiului Rece, a fost semnat la opt după desfiinţarea Pactului de la Varşovia, care reunea fostele state comuniste din Europa.
Tratat depăşit
Tratatul limitează numărul de tancuri, piese de artilerie grea şi avioane de luptă, precum şi numărul de militari ce pot fi amplasaţi în regiune.
Potrivit editorului european al BBC, Mike Sanders, anunţul american privind amplasarea scutului anti-rachetă în Europa a constituit picătura care a umplut paharul pentru Rusia.
Vladimir Putin consideră planurile americane ca un factor suplimentar de dezechilibrare a unui tratat, care deja impunea Rusiei limite privind amplasarea armamentelor convenţionale pe propriul teritoriu.
Kremlinul consideră că tratatul din 1990 este depăşit şi îi restrânge dreptul de a amplasa trupe în teritoriul Federaţiei Ruse.
Rusia a ratificat versiunea modificată a tratatului CFE în 1999, dar nu şi statele membre NATO.
NATO cere mai întâi retragerea retragerea trupelor ruseşti din cele două regiuni separatiste - Abhazia din Georgia şi Transnistria din Republica Moldova.
Sursa: BBC
Preşedintele RusieiDepartamentul de Stat al SUA - Tratatul CFE