Trimite e-mail | Printeaza
Externe
20.07.2007Rezoluţia ONU privind Kosovo a fost abandonată
Statele Unite şi aliaţii lor europeni au renunţat la ideea unei rezoluţii ONU privind viitorul provinciei Kosovo, deoarece Rusia ameninţase că îşi va folosi dreptul de veto pentru a bloca orice iniţiativă care putea duce la declararea independenţei regiunii sârbe.După două luni de negocieri sterile în cadrul Consiliului de Securitate, Statele Unite şi ţările europene au decis că problema Kosovo trebuie rezolvată într-un cadru nou.Rusia, un aliat-cheie al Serbiei, s-a opus constant planului trimisului special ONU, Maarti Ahtisari, care promova ideea independenţei supravegheate pentru Kosovo.Încercând să obţină sprijinul Moscovei, Statele Unite şi Uniunea Europeană au înaintat patru proiecte de rezoluţie.Albanezii sunt nemulţumiţiUltimul dintre ele se referea la convocarea unor noi negocieri între albanezi şi sârbi, timp de 120 de zile, după care administrarea provinciei urma să treacă în mâinile Uniunii Europene. Însă Rusia a respins chiar şi această formulare. Ca urmare, Statele Unite şi partenerii lor au ajuns la concluzia că problema trebuie discutată de acum înainte în Grupul de Contact pentru Kosovo.Acest grup e format din Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia. Nici una dintre ţări nu are drept de veto.Întrebarea care se pune acum este cum vor reacţiona albanezii din Kosovo la ideea unor noi negocieri.Liderii albanezi au ameninţat că vor declara unilateral independenţa până în Noiembrie, în caz de eşec, dar Statele Unite şi Uniunea Europeană insistă pentru noi discuţii.
Comentarii (0)