Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.07.2007

Cincisprezece ani de la terminarea războiului de la Nistru

Cincisprezece ani de la terminarea războiului de la Nistru

Pe 21 iulie se împlinesc 15 ani de la oprirea ostilităţilor armate pe Nistru prin semnarea, la Moscova, de către preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, şi Preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a "Convenţiei cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”.

Acordul semnat de preşedinţii Elţîn şi Snegur la 21 iulie 1992 a fost precedat de reluarea – după o pauză ratată de negocieri – a unor lupte sângeroase în războiul care începuse la 2 martie acelaşi an.

Dar şi de implicarea directă în ostilităţi a trupelor ruse. Este memorabil un raport adresat conducerii politice ruse de către fostului comandandat al Armatei a 14-a, staţionată în Transnistria Alexandr Lebed.

"Raportez în mod oficial", scria în iunie 1992 generalul, "că aici, pe teritoriul Transnistriei nu este nici regim postcomunist, nici regim procomunist, nici regim neocomunist, nici un altfel de regim."

"Aici pur şi simplu trăiesc oameni care sunt ucişi în mod sistematic, barbar şi crud. Şi sunt nimiciţi aşa încât SS-iştii de acum 50 de ani se dovedesc a fi nişte mucoşi", mai spunea atunci generalul, ulterior candidat la preşedinţia Rusiei, decedat într-un accident ne-elucidat de elicopter în 2002.

Implicarea Rusiei

O declaraţie, de fapt, care justifica intervenţia trupelor ruse în favoarea formaţiunilor paramilitare ale autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene.

Ulterior şi preşedintele Rusiei Boris Elţîn avea să-l avertizeze pe omologul său Mircea Snegur.

"Aş vrea să-i atrag atenţia lui Mircea Snegur prin mass media. Noi suntem în favoarea soluţiilor negociate. Dar când sunt zeci şi zeci de morţi, când războiul se desfăşoară la frontierele noastre, nu putem rămâne indiferenţi. Până la urmă, suntem obligaţi să reacţionăm. Suntem pur şi simplu obligaţi să o facem pentru a apăra oamenii, pentru a face să înceteze baia de sânge", spunea în 1992Boris Elţîn.

La 21 iulie 1992 Mircea Snegur semna la Moscova împreună cu Boris Elţîn convenţia respectivă, în prezenţa liderilor de la Tiraspol.

Acordul stipula încetarea imediată a focului, crearea unei "zone de securitate", constituirea unor forţe de menţinere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova şi ai regiunii separatiste.

A început să funcţioneze o Comisie unificată de control, tripartită, care să efectueze controlul realizării acordului.

Doisprezece la sută din teritoriul Republicii Moldova rămânea, de fapt, sub controlul autorităţilor de la Tiraspol, inclusiv oraşul Tighina, pe malul de vest al Nistrului.

Situaţie neschimbată până acum.

Convenţia a prilejuit aprecieri contradictorii. Unii observatori au văzut în ea doar un singur beneficiu - încetarea ostilităţilor militare şi dezangajarea forţelor.

Snegur se justifică

Alţii, inclusiv militari, au calificat-o drept "act de înjosire naţională în faţa unei armate de ocupaţie şi separatiştilor transnistreni" sau "capitulare ruşinoasă".

Fostul preşedinte Mircea Snegur consideră şi acum însă că a fost unicul lucru posibil, chiar dacă s-au făcut cedări irecuperabile Moscovei şi unui regim separatist.

"Nu cred că putem vorbi de înjosire naţională. De fapt, noi am fost în război direct cu Rusia. Şi-acesta este un adevăr. Şi-atunci ce puteam face noi în faţa unui monstru, vorba generalului Cătană ca să nu inventez eu alta", a declarat Mircea Snegur pe 19 iulie 2007.

"Noi, fără putere, fără experienţă şi – de ce să nu o spunem? - şi fără strategi, tacticieni, etc. Încetarea focului şi stoparea conflictului a fost încuviinţată de întreaga societate moldovenească. Pentru mine importă faptul că de 15 ani nu se împuşcă la Nistru. Aceasta a importat şi importă şi astăzi. Pentru că am oprit vărsările de sânge. Convenţia trebuie apreciată pentru că a oprit vărsările de sânge.", afirmă fost preşedinte de la 1992.

În plus, mai consideră Mircea Snegur, semnarea convenţii a demonstrat amestecul direct şi interesat al Rusiei în acel conflict.

Un punct de la care, inevitabil, vor trebui să înceapă orice negocieri pentru o soluţie a conflictului transnistrean.

"Noi am dovedit prin această Convenţie lumii că aţâţătorul şi participantul nemijlocit la acest război a fost Federaţia Rusă. Eu nici nu-mi închipui cum de-au semnat ei o astfel de recunoaştere că au fost parte implicată în război", mai spune Mircea Snegur.

Sursa: BBC

Putea avea războiul din Transnistria o altă soartă? Opinii pe forumul BBC

 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus