Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.07.2007

Vladimir Voronin: PCRM nu va mai oferi opoziţiei diferite posturi şi locuri în diferite instituţii ale puterii, nu va mai conveni din timp cu ea asupra unor poziţii comune în cele mai diferite probleme ale puterii de stat şi ale politicii statului

Vladimir Voronin: PCRM nu va mai oferi opoziţiei diferite posturi şi locuri în diferite instituţii ale puterii, nu va mai conveni din timp cu ea asupra unor poziţii comune în cele mai diferite probleme ale puterii de stat şi ale politicii statului
Şeful statului a acuzat întreaga opoziţie din Republica Moldova ide iresponsabilitate, iar PPCD şi Partidul Democrat, de distrugerea consensului partidelor politice care a existat timp de doi ani în Parlament. Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Vladimir Voronin a spus că „poziţia corectă, echilibrată, principială în stil european a Parlamentului a rămas în trecut”. „Acum, cu părere de rău, putem iarăşi vorbi despre o politică moldovenească de cel mai primitiv tip, adică despre relaţiile care există doar între două forţe – între PCRM şi întreaga opoziţie”. Potrivit lui, opozţia nu a făcut faţă responsabilităţii ce-i revine pentru democraţie, pentru stabilitate şi pentru valorile europene şi de aceea „PCRM şi fracţiunea sa parlamentară nu vor mai continua în aceste condiţii practica altruismului politic – adică nu va mai oferi opoziţiei diferite posturi şi locuri în diferite instituţii ale puterii, nu va mai conveni din timp cu ea asupra unor poziţii comune în cele mai diferite probleme ale puterii de stat şi ale politicii statului”.„Gata. Această perioadă s-a încheiat. Pe viitor, noi vom acţiona pornind doar de la faptul că anume nouă ne revine întreaga răspundere politică pentru apărarea intereselor statului şi poporului”, declarat Voronin. Totodată, el a menţionat că pentru PCRM este neclar modul în care se va realiza de acum încolo conlucrarea autorităţilor centrale cu cele locale. „Avem o multitudine de proiecte, care au fost abia lansate sau care sunt deja în curs de derulare – în sfera dezvoltării sociale, construcţiilor, gospodăririi drumurilor, în infrastructură, în domeniul învăţămîntului şi culturii. Iar acum constatăm că, în majoritatea raioanelor, puterea locală s-a situat într-o opoziţie intransigentă faţă de puterea centrală, ceea ce înseamnă că ea, nici mai mult, nici mai puţin, se situează în opoziţie faţă de toate aceste planuri, o opoziţie îndreptată nu numai contra întregii politici adoptate de noi, ci chiar şi împotriva bugetului central”, a spus şeful statului. De asemenea, preşedintele s-a arătat nemulţumit de rezultatele alegerilor locale, obţinute de Partidul Comuniştilor. „Există mai multe motive de nemulţumire. Pe de o parte, potrivit tuturor canoanelor politice, rezultatul nostru arată că PCRM a câştigat alegerile. Concurenţii noştri politici, situaţi după noi, au acumulat de 2-3 ori mai puţine voturi decît PCRM. Dumneavoastră, însă, ştiţi că coalizarea generală a opoziţiei nu ne-a permis să ne situăm pe poziţia de lider în majoritatea raioanelor, adică să învingem cu adevărat”, a menţionat Vladimir Voronin.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus