CUVÎNT ÎNTRODUCTIV pentru Conferinţa de presă a Domnului Vladimir VORONIN, Preşedintele Republicii Moldova (Chişinău, 25 iulie 2007)
Bună ziua tuturor celor prezenţi în această sală. Nu ne-am întîlnit în această componenţă deja de o jumătate de an. Cred că s-au acumulat multe întrebări pe care doriţi să mi le adresaţi. Am să încerc să vă răspund tuturor. Am şi eu cîteva teme importante. Sînt teme exclusiv de ordin politic şi cred că ele merită să fie supuse atenţiei Dumneavoastră.
Astăzi mă voi referi la rezultatele alegerilor locale. Voi vorbi despre ele nu numai ca Preşedinte al ţării, ci şi ca preşedinte al partidului de guvernămînt.
Cred că toţi cei prezenţi vor fi de acord că recentele alegeri locale nu numai că au schimbat esenţial „harta” politică a Moldovei, dar, totodată, au generat o situaţie principial nouă care, pînă la următoarele alegeri parlamentare, în fond, nu se va schimba. Astăzi deja tuturor le este clar ce fel de opoziţie, peste un an şi jumătate, va înfrunta PCRM. Dar vouă, probabil, totuşi nu vă este clar ce va face partidul de guvernămînt în perioada ce a rămas pînă la noile alegeri. Aşa e?
În primul rînd, partidul pe care îl conduc, bineînţeles, nu poate fi satisfăcut de rezultatele alegerilor locale. Există mai multe motive de nemulţumire. Pe de o parte, potrivit tuturor canoanelor politice, rezultatul nostru arată că PCRM a cîştigat alegerile. Concurenţii noştri politici, situaţi după noi, au acumulat de 2-3 ori mai puţine voturi decît PCRM. Dumneavoastră, însă, ştiţi că coalizarea generală a opoziţiei nu ne-a permis să ne situăm pe poziţia de lider în majoritatea raioanelor, adică să învingem cu adevărat. Noi ştim din ce cauză nu am reuşit să înregistrăm un rezultat care ne-ar fi permis să ne simţim mai siguri pe situaţie. Numai ofertele nereuşite de cadre pe care le-a făcut partidul nostru în teritoriu au redus, în multe cazuri, indicatorii PCRM şi, parţial, au compromis în ochii alegătorilor realizările noastre din ultimii patru ani. Şi această concluzie constituie, de asemenea, un motiv de nemulţumire pentru noi şi, totodată, constituie un motiv pentru a spori exigenţa faţă de noi înşine. Starea de stabilitate din ultimii doi ani, acalmia politică au demobilizat, întrucîtva, partidul nostru, veriga medie din conducerea lui. Aşa ceva se întîmplă cu multe partide, mai cu seamă cu partidele mari, aflate la guvernare. Noi, însă, nu o să mai repetăm aceste greşeli. Iar rezultatele din Bălţi, Ocniţa, Donduşeni, Floreşti şi Basarabeasca, din alte cîteva raioane, demonstrează cum nu se poate mai bine potenţialul nostru real. Şi noi îl vom restabili.
În al doilea rînd, pentru noi este absolut neclar modul în care se va realiza de acum încolo conlucrarea autorităţilor centrale cu cele locale. Avem o multitudine de proiecte, care au fost abia lansate sau care sînt deja în curs de derulare – în sfera dezvoltării sociale, construcţiilor, gospodăririi drumurilor, în infrastructură, în domeniul învăţămîntului şi culturii. Iar acum constatăm că, în majoritatea raioanelor, puterea locală s-a situat într-o opoziţie intransigentă faţă de puterea centrală, ceea ce înseamnă că ea, nici mai mult, nici mai puţin, se situează în opoziţie faţă de toate aceste planuri, o opoziţie îndreptată nu numai contra întregii politici adoptate de noi, ci chiar şi împotriva bugetului central.
Pe noi, desigur, ne uimeşte această poziţie a multor conducători raionali nou-aleşi din Moldova. În situaţia cînd două treimi din necesarul bugetelor raionale se formează pe seama bugetului central, o atare opoziţie dură echivalează cu autoizolarea financiară. Puterea locală tinde să colaboreze, întotdeauna şi oriunde, cu puterea centrală, tinde să găsească limbaj comun cu ea. Şi este un lucru normal, firesc, rezonabil. În cazul nostru, însă, lucrurile stau invers. Această poziţie a noii conduceri din majoritatea raioanelor nu este doar una trufaşă şi iresponsabilă, ea are, mai ales în condiţiile actualei secete catastrofale, chiar un caracter antipopular. Oamenii aşteaptă ajutor. Indiferent de faptul cu cine au votat ei în raioane, nu cred ca ei să fi votat contra gazificării, contra construcţiei de drumuri, împotriva aprovizionării cu apă potabilă, împotriva renovării şcolilor şi spitalelor. Iar acum, după apariţia opoziţiei consolidate, s-a dovedit că lucrurile, din păcate, stau anume aşa. Mai mult decît atît, acum se pare că noul bloc de opoziţie al partidelor politice – începînd cu PPCD, „Moldova noastră”, Partidul Democrat, social- şi naţional-liberalii şi terminînd cu tot felul de sociali-democraţi – a hotărît să nu se mai ostenească cu diferite sarcini creatoare, constructive, ci să revină pur şi simplu la practica politică de la mijlocul anilor ’90. Adică să nu creeze, să nu făurească, să nu înainteze, ci să nu facă nimic altceva decît să irosească tot ce s-a creat în anii precedenţi. În cazul de faţă ei au din nou cu ce se pricopsi. Comuniştii au lăsat, în ultimii patru ani, în majoritatea raioanelor o moştenire destul de bună.
Dar, vorba ceea, dragoste cu sila nu se poate. Opoziţia este opoziţie. Cu toate acestea, puterea centrală nu poate să fie şi nici nu va fi indiferentă faţă de tot ce se întîmplă în teritoriu. Noi nu ne putem permite ca cetăţenii ţării noastre să fie făcuţi ostaticii unor intrigi politice de moment ale opoziţiei. Odată ce autorităţile locale din majoritatea raioanelor au declarat boicot partidului de guvernămînt, noi vom merge pe altă cale.
În situaţia ce s-a creat, puterea va merge pe calea concentrării mijloacelor bugetare (de care opoziţia, de fapt, s-a dezis) în scopul realizării proiectelor strategice de dezvoltare regională, între care se numără construcţia unor reţele de drumuri de importanţă republicană, modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă, crearea unui sistem modern de irigare.
Avem multe de făcut şi în capitală. Desigur, acum nu ne vom putea ocupa cu construcţia de drumuri în Chişinău, cu iluminatul, cu amenajarea curţilor şi scărilor, nu vom putea soluţiona problemele legate de calitatea transportului în comun, de tarifele la apă şi încălzire. În schimb, noi putem să sporim finanţarea bugetară pentru învăţămîntul gratuit în instituţiile de învăţămînt superior din capitală, să modernizăm spitalele de subordonare republicană, să realizăm multe alte lucrări. Chiar vinerea aceasta noi vom da în exploatare gazoductul de mare capacitate Tocuz-Căinari-Mereni, care va soluţiona definitiv problema asigurării cu gaze a Chişinăului. Cu alte cuvinte, pînă în ultima zi preelectorală, pe parcursul întregii perioade de un an şi jumătate care a mai rămas pînă la următoarele alegeri, Partidul Comuniştilor îşi va onora, metodic şi consecvent, angajamentele luate şi promisiunile făcute în 2005, oricît ar încerca să ne împiedice să facem acest lucru opoziţia locală şi cea de la centru.
În al treilea rînd, Dumneavoastră sînteţi cu toţii martori cum PPCD şi Partidul Democrat, numai în cîteva zile, au distrus consensul partidelor politice care a existat timp de doi ani în Parlament. Poziţia corectă, echilibrată, principială în stil european a Parlamentului a rămas în trecut. Acum, cu părere de rău, putem iarăşi vorbi despre o politică moldovenească de cel mai primitiv tip, adică despre relaţiile care există doar între două forţe – între PCRM şi întreaga opoziţie.
Opoziţia aşa şi nu a înţeles că Moldova este o ţară şi nu un SRL sau o societate pe acţiuni, că ea este un stat în care toate elementele sînt interdependente. Opoziţia a renunţat cu uşurinţă la consensul realizat de partidele politice din Parlament în numele integrării europene pentru un nou consens – în numele „obţinerii unor loturi de pămînt”. În plus, Dumneavoastră vedeţi cu toţii cum noua opoziţie consolidată începe iarăşi să şantajeze puterea, ameninţînd-o cu acţiuni stradale de protest şi cu alte manifestări. Noi ne-am confruntat deja cu asemenea lucruri şi cred că vom avea suficientă înţelepciune şi de data aceasta. Problema, însă, nu constă în acţiunile de stradă, problema constă în altceva: Care este pretextul exprimării unui protest atît de radical? După cum se vede, de data aceasta pretextul îl constituie însăşi eventualitatea reglementării transnistrene. Nimic mai mult decît această eventualitate!
Prin urmare, opoziţia de această dată este iarăşi hotărîtă să se pronunţe făţiş împotriva integrităţii teritoriale, împotriva reîntregirii Moldovei, împotriva demilitarizării ţării. Toţi înţeleg foarte bine care sînt motivele unor asemenea acţiuni ale opoziţiei. Şi Urechean, şi Braghiş, şi Diacov, şi Roşca consideră, probabil, că ratingul lor politic ar putea să scadă în condiţiile unei ţări reunificate. Şi doar această potenţială ameninţare la adresa bunăstării lor personale, politice şi patrimoniale, îi face să se situeze în opoziţie faţă de interesele cardinale ale statului moldovenesc şi ale întregului popor.
Prin urmare, trebuie să constatăm că opoziţia nu a făcut faţă responsabilităţii ce-i revine pentru democraţie, pentru stabilitate şi pentru valorile europene. Desigur, este foarte rău că s-a întîmplat aşa. Ne pare rău că avem o asemenea opoziţie. Dar PCRM şi fracţiunea sa parlamentară nu vor mai continua în aceste condiţii practica altruismului politic – adică nu va mai oferi opoziţiei diferite posturi şi locuri în diferite instituţii ale puterii, nu va mai conveni din timp cu ea asupra unor poziţii comune în cele mai diferite probleme ale puterii de stat şi ale politicii statului. Gata. Această perioadă s-a încheiat. Pe viitor, noi vom acţiona pornind doar de la faptul că anume nouă ne revine întreaga răspundere politică pentru apărarea intereselor statului şi poporului. Cred că, deocamdată, sînt suficiente aceste trei teme. Sînt gata să răspund la întrebările Dumneavoastră.
