Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, a declarat ieri că soluţia pentru rezolvarea problemelor de acordare a vizei pentru cetăţenii din Republica Moldova se află la autorităţile moldovene, care ar trebui să accepte deschiderea celor două noi consulate ale României în localităţile Bălţi şi Cahul: "Statul român este gata să le dea vize, dar nu se poate într-un singur loc dintr-un singur oraş", relatează presa româna.
Totodată, ministrul a mai spus că "unii dintre partenerii din UE se tem de crearea unui debuşeu al cetăţenilor moldoveni pe piaţa europeană a muncii prin acordarea cetăţeniei române foarte multor locuitori ai Republicii Moldova". "Unii ambasadori sau miniştri de externe europeni mi-au semnalat că cetăţeni din Republica Moldova pot să ajungă pînă în Spania cu o viză românească pe un paşaport uneori falsificat. UE este cu ochii pe noi din acest punct de vedere, pentru că se teme să nu se creeze un culoar de trecere către piaţa de muncă occidentală pentru unii cetăţeni moldoveni", a spus Cioroianu.
Reamintim ca, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat miercuri că în ţară nu vor fi deschise în viitorul apropiat două noi consulate române. Voronin a sugerat că oficialii de la Chişinău ar accepta propunerea Bucureştiului de a deschide două consulate la Cahul şi Bălţi doar dacă ar exista un interes reciproc. "Nu avem interesul de a deschide consulate în România", a adăugat Vlаdimir Voronin. "Interesul nostru este să obţinem accesul cetăţenilor noştri în România", a subliniat şeful statului moldovean.
Declaraţia sa vine după ce în luna ianuarie, la o întâlnire cu Traian Băsescu, cei doi au ajuns la o înţelegere privind deschiderea unor birouri consulare temporare la Cahul şi Bălţi.
Preşedintele României a făcut această propunere din cauza numărului mare de cereri pentru obţinerea vizelor. Ministerul de Externe şi al Integrării Europene din Republica Moldova refuză însă, pe motiv că misiunea diplomatică de la Chişinău îşi desfăşoară activitatea în regim normal, iar preşedintele Voronin crede acum că nu există un interes reciproc.