Trimite e-mail | Printeaza
30.07.2007

Direcţia Relaţii Publice a Primăriei mun. Chişinău

Manifestările consacrate Zilei de 31 august se vor desfăşura  în Piaţa Marii Adunării Naţionale.

Pregătirile către sărbătorile Ziua Independenţei, „Limba Noastră” şi Hramul Oraşului sunt în plină desfăşurare, a declarat azi în cadrul şedinţei operative a Primăriei mun. Chişinău, şeful-interimar al Direcţiei Cultură, Leonid Gorceac. Responsabilul a menţionat că Directia cultură se ocupă în prezent de definitivarea programului acţiunilor cultural-artistice. Totodată, Gorceac a adus la cunoştinţa celor prezenţi că în decursul cîtorva ani nu poate obţine acordul Guvernului pentru instalarea pe Aleea clasicilor literaturii române a bustului lui Liviu Rebreanu. Potrivit lui Gorceac, bustul lui Rebreanul este ultimul care urmează să fie instalat, în conformitate cu Concepţia privind crearea Aleii Clasicilor.   Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă s-a exprimat în favoarea soluţionării acestei probleme. De asemenea, edilul  s-a interesat de modul în care a fost sărbătorită în anii precedenţi ziua de 31 august. În context,  Dorin Chirtoacă a declarat că în acest an, manifestările prilejuite de Sărbătoarea „Limba Noastră” se vor desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale.   De notat că în anii trecuţi manifestările de 31 august au fost organizate în Grădina publică „Ştefan cel Mare”.

 

Direcţia Relaţii Publice a      30.07.2007Primăriei mun. Chişinău

 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus