Unii spun că noua faţă a comunismului în fosta URSS este profund spiritualizată, religioasă. Alţii afirmă că, dimpotrivă, brusca reîntoarcere la valorile credinţei a comuniştilor nu este decât o mască, având un pronunţat caracter electoral.
Dacă Vladimir Putin este considerat “reîntregitorul Bisericii Ortodoxe Ruse”, omologul şi tizul său basarabean, Vladimir Voronin, s-a grăbit să îi urmeze exemplul. Imediat după venirea sa la putere a pornit o amplă campanie de strângere de fonduri şi reabilitare a unor mănăstiri. Bineînţeles, au fost alese cele în jurul cărora legenda ctitorilor trecutului se putea împlini cu o comandată legendă a “ctitorului” contemporan.
Căpriana s-a aflat în vârtejul acestei bruşte convertiri cu iz politic. Dar şi Mănăstirea Hâncu, unde s-a amenajat un spaţiu de cazare ultramodern, menit să-l găzduiască pe patriarhul Alexei al Moscovei. Tot aici se ridică o catedrală care uimeşte prin dimensiuni nefireşti, gata să-l strivească pe creştinul umil. Dinaintea ei, trecutul însuşi e strivit. Cine mai are vreme să-şi amintească de marele stolnic Mihalcea Hâncu, cel care în 1678 punea temelia acestei mănăstiri aici, pe pământurile lui, la rugămintea fiicei sale, Parascheva, care va deveni prima călugăriţă a aşezământului monahal închinat Cuvioasei Parascheva. Distrusă de tătari, mănăstirea a fost reabilitată în secolul al XIX-lea de egumenul Varlaam al II-lea şi tot de acest loc se leagă începutul vieţii monahale de obşte, în Basarabia, în timpul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Desfiinţată în 1956, mănăstirea a revenit în drepturile ei, puţin câte puţin, după 1990.
SCENARII DIABOLICE. Despre istoria locului am fi vrut să aflăm mai multe, dar ne-a fost imposibil să discutăm cu maica stareţă Parascheva Cazacu sau cu oricine altcineva din conducerea mănăstirii – calitatea noastră de ziarişti români, chiar şi cu binecuvântare de la Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, pentru a face această documentare, nu ne era nicidecum de folos. Am apelat atunci la cel mai documentat cronicar modern al mănăstirilor basarabene, jurnalistul Dinu Rusu, autor al unui studiu amplu privind calvarul comunităţilor monahale din Basarabia, în anii ateismului sovietic. “În «Proiectul de închidere a mănăstirilor din R.S.S. Moldovenească», elaborat în septembrie 1949, Romenski referindu-se la starea de lucruri de la Mănăstirea Hâncu menţionează lipsa spiritului gospodăresc şi aflarea într-o stare jalnică a construcţiilor. De asemenea, acesta remarcă faptul că pământurile mănăstirii sunt rău lucrate, viile şi livezile sunt distruse. «Docladurile» erau în spiritul vremii şi dorinţei ideologice. După fel de fel de legi stupide adoptate de sovietici, care puneau pe butuci mănăstirile, acelaşi Romenski spune că încă un argument de închidere a lăcaşului de la Hâncu îl reprezintă starea economică precară şi descoperirea unor boli contagioase. Scenarii diabolice, puse în practică doar că aşa spunea ideologia comunistă, care nu era compatibilă cu religia.” (Ne amintim, nu-i aşa?, că tot în urma unui astfel de complot murdar, la Căpriana călugării fuseseră acuzaţi de violuri, fiind şi “descoperiţi” ca suferinzi de blenoragie şi sifilis.)
LECŢIA DE ATEISM. Răfuiala “ateilor sovietici” cu Mănăstirea Hâncu, spune Dinu Rusu, a început încă din anul 1944, când aşezământului monahal i-au fost confiscate toate pământurile. Totuşi, călugării reuşesc să reziste tuturor umilinţelor încă 12 ani, când sunt alungaţi, şi lăcaşul este închis. Mănăstirea capătă alte destinaţii: staţiune de odihnă pentru studenţi şi sanatoriu pentru boli pulmonare. Şi, parcă pentru a alunga cu totul Duhul Sfânt care sălăşluia în aceste locuri, “Biserica de vară «Sfânta Cuvioasă Parascheva» este transformată în club, mai-marii având grijă de educaţia ateistă”, aici fiind organizate “lecţii de promovare a învăţăturilor marxist-leniniste” ori “sunt prezentate scenete care-l batjocoresc pe Dumnezeu”.
Două însemne sunt actuale la Hâncu: apa minerală cu numele mănăstirii şi clădirea imensă a noii catedrale.
Credinţă“Multe pagini frumoase, numeroase ca stelele în cer, a scris această familie (a stolnicului Mihalcea Hâncu – n.r.) în Letopiseţul suferinţei poporului nostru”
A.D. Xenopol,istoric
Răfuială“Ateii sovietici doreau cu orice preţ închiderea Mănăstirii Hâncu. Ei vedeau un real pericol în existenţa acestui lăcaş în inima codrului, pentru că aici veneau mii de enoriaşi. În 1944, a început răfuiala cu Mănăstirea Hâncu, astfel acesteia fiindu-i luate toate pământurile. Peste 12 ani, călugării care nu doresc să părăsească mănăstirea sunt alungaţi, iar sfântul lăcaş este închis”
Dinu Rusu,jurnalist basarabean
Părintele MinaÎn 1944, când Basarabia a fost din nou pierdută, mulţi dintre călugării de la Mănăstirea Hâncu – fervenţi susţinători ai cauzei României Mari – au fost nevoiţi să plece în bejenie. Cei mai mulţi dintre ei, cu o bună parte din tezaurul mănăstirii, au ales să se refugieze la Mănăstirea Balaciu din judeţul Ialomiţa. Mai târziu, unii dintre monahii basarabeni refugiaţi în România au intrat în vizorul comuniştilor care au venit la putere în ţara noastră, iar prigoana i-a ajuns şi dincoace de Prut, fiind întemniţaţi la Brăila sau Galaţi. Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, de la Huşi, a fost el însuşi monah la Mănăstirea Hâncu. Născut în satul Grozăveşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia, la 5 noiembrie 1921, acesta se călugărise în anul 1935 la numai 13 ani şi jumătate. În ’44 era însă deja pe frontul de vest, fiind luat în armată. S-a reîntors la viaţa monahală imediat după război, dar şi sfinţia sa avea să cunoască ororile închisorilor comuniste, fiind încarcerat de trei ori, prima dată în 1948, la Galaţi.
Sursa: Jurnalul National
