Lipsa de transparenţă a instituţiilor de stat, distribuirea presei doar prin intermediul poştei de stat, dar şi numărul mic de profesionişti fac mass-media din Republica Moldova să arate precum cele româneşti de la începutul anilor ’90. În această ţară există o lege a presei, dar nu şi una a accesului la informaţie.
Piaţa mass-media din Republica Moldova se împarte în câteva ziare sponsorizate de Departamentul pentru românii de pretutindeni din Ministerul de Externe român, mai multe tabloide ruseşti, câteva agenţii de presă, multe posturi ruseşti de televiziune care au birouri locale, unul românesc cu ştiri locale, şi câteva televiziuni minuscule, care îşi reduc programul pe perioada verii, când toată lumea pleacă în concediu. Cotidiene ca Flux şi Timpul ajung la un tiraj zilnic de 3.000 de exemplare, pentru ca vineri, când apar cu mai multe pagini, cu teme de magazin, să aibă 30.000. Ziarele ruseşti au tiraj de 70.000 de exemplare zilnic. Legea presei stipulează că preţul ziarului trebuie afişat obligatoriu, dar pe toate ziarele scrie “Preţ contractual”.
Din cauză că distribuţia se face exclusiv prin Poşta Moldovei, aceasta îşi permite să facă un soi de cenzură. Când nu poate controla conţinutul, statul poate împiedica pur şi simplu ziarul să ajungă la cititor. În astfel de situaţii, în cel mai bun caz ajung toate numerele din săptămână de-abia vineri; în cel mai rău caz, ele nu mai ajung deloc.
COMUNICAREA INSTITUŢIONALĂ. Preşedintele Republicii Moldova ţine conferinţă de presă o dată pe an şi asta devine în aşa măsură eveniment încât ziaristele invitate petrec în prealabil câte trei ore la coafor. “După conferinţă, preşedintele nu-i invită la un fursec, ci la un adevărat ospăţ”, povesteşte Igor Burciu, redactor-şef adjunct la ziarul Flux. El admite că “nici o instituţie de stat nu este dispusă să ofere informaţie”. Pe de altă parte, anchetele publicate de ziarul său nu au nici un efect, poate în afară de acela că le aduce ziariştilor o chemare în instanţă. Igor are acum 11 procese.
Noi personal am avut ocazia să ne convingem de aptitudinile a doi purtători de cuvânt: cel al Guvernului şi cel al Preşedinţiei din Republica Moldova. La Biroul de presă al Guvernului din Chişinău, consilierul Irina Gâscă a refuzat să coboare şi ne-a recomandat prin telefon să “ deschidem manualul de istorie” dacă vrem să înţelegem de ce ziua de 22 iunie este zi de doliu naţional pe teritoriul Republicii Moldova. În aceeaşi zi, la Preşedinţie, unde accesul se face pentru toţi pe aceeaşi uşă cu Voronin, purtătoarea de cuvânt a coborât pentru a ne da textul unui decret prezidenţial, dar a refuzat să-şi decline identitatea.
Pe de altă parte, din lipsa unor investiţii mari în mass-media, acest domeniu suferă o lipsă acută de profesionişti. Un reporter la ziarul Timpul câştigă 200 de dolari pe lună.
SUPERFICIALITATE. În iunie 2004, o întreagă echipă a plecat de la Flux la Timpul, pentru că “au primit o ofertă de nerefuzat”, povesteşte Igor Burciu. Motivul oficial al reporterilor a fost că nu sunt de acord cu politica editorială a Fluxului, “dar înainte îl lingeau în fund de-l rupeau”, spune Burciu, care crede că motivul real a fost un salariu mai mare. Înainte de a pleca, “dezertorii” au distrus toată arhiva în care se păstrau fotografii digitale şi articolele în varianta electronică.
Cetăţenii Chişinăului cu educaţie superioară au o părere proastă despre presa din ţara lor. Ei spun că aceasta tratează subiectele ori superficial, ori părtinitor, şi de aceea preferă să citească presa străină şi să asculte un post de radio precum BBC.
Flux – ziarul opoziţieiUnul dintre cele mai cunoscute ziare de limbă română din Republica Moldova este cotidianul Flux, care apare din 1995. Această publicaţie este considerată la Chişinău cea mai pro-românească, redactorii săi combătând “cu sârg” iniţiativele guvernanţilor comunişti de moldovenizare a culturii şi conştiinţei românilor de la est de Prut. Posibilităţile materiale ale ziarului sunt modeste, redacţia fiind compusă din unsprezece oameni – unul de fiecare departament, plus conducerea editorială şi sectorul administrativ. Igor Burciu (foto), redactor-şef adjunct al Fluxului, susţine că presa românească de la Chişinău face cu greu faţă concurenţei ziarelor ruseşti, fie ele autohtone sau cu redacţia centrală la Moscova. Tocmai de aceea publicaţia sa prezintă numai ştiri “de bine” despre România, cum ar fi integrarea în UE. Evenimentele negative sunt omise, “pentru a nu da satisfacţie ruşilor”. Colaborarea cu Ambasada României este anevoioasă, domnul Burciu susţinând că diplomaţii noştri de la Chişinău mai rău încurcă şi îi acuză că nu cunosc realităţile de pe teren din Republica Moldova.
Ziaru’ cât geamu’“Nici cititorii din Republica Moldova nu sunt pregătiţi să primească o presă de calitate. Să vă dau un exemplu de-a dreptul comic. În urmă cu vreun an am decis în redacţie să modificăm formatul ziarului nostru, să facem pagini mici, o versiune mai
europeană, mai tabloidizată să-i spunem. A doua zi, ne trezim cu sute de telefoane din provincie ca să schimbăm la loc formatul. Care era cauza – vechea versiune era cât geamul, iar oamenii spuneau că nu mai au cu ce să se adăpostească de lumina soarelui în case... După câteva săptămâni am revenit la vechiul format”
Igor Burciu,redactor-şef adjunct Flux
Moldpres – autocenzură profesionistăDiplomaţie şi autocenzură profesionistă sunt devizele lui Fidel Galaico, director al Departamentului Ştiri din cadrul agenţiei Moldpres. În opinia lui, lipseşte de pe piaţă o publicaţie profesionistă, care să ofere “ori informaţie seacă, ori un comentariu profesionist făcut de o persoană neafiliată vreunui partid”. Galaico, absolvent de Litere, crede că “o agenţie de stat presupune diplomaţie superioară, pentru că, la modul ideal, are rolul de a face auzită politica guvernamentală în plan extern”. El spune că la alegeri au oferit abonaţilor în mod obiectiv doar rezultatele. Deşi este subordonată Guvernului, Moldpres nu primeşte bani de la Executiv, ci se autogospodăreşte. Principala sursă de venituri este Departamentul “Monitorul Oficial”, unde apar toate actele legislative.
Departamentul Ştiri produce Buletinul oficial, făcut din comunicatele oficiale ale instituţiilor de stat, Buletinul transnistrean, Ştiri externe şi Buletinul social-politic. El refuză să recunoască existenţa cenzurii: “Eu prefer autocenzura profesionistă. Dacă eşti un ziarist profesionist, ai să găseşti cum să spui lucrurile”.
Euro TV – post particularLa est de Prut, piaţa televiziunii este slab dezvoltată. În general, emit canale din Rusia şi România, care au studiouri locale la Chişinău. Pe lângă postul public al Moldovei, în urmă cu ceva vreme a apărut televiziunea de limbă română “Euro TV”, deocamdată singura cu capital privat. Din cauza bugetului restrâns, nu emite decât patru ore pe zi, însă din toamnă grila va fi extinsă. Director al postului tv este Vasile Năstase, care moderează şi un talk-show politic. Ca şi colegii din presa scrisă, domnul Năstase deplânge dificila concurenţă cu televiziunile ruseşti, ce practică un management eficient şi monopolizează piaţa.
Şi-ar dori un parteneriat cu postul public din România, însă experienţele anterioare îl dezarmează. Prin 1996, a venit la Bucureşti să negocieze deschiderea unui studio local la Chişinău, fără nici un rezultat. Conducătorii TVR-ului ar fi dat din umeri, iar politicienii ar fi susţinut că se poate deschide un post local în Basarabia doar după semnarea tratatului dintre România şi Rusia! Până atunci, românii din Republica Moldova vor exersa limba rusă, vizionând programele postului public moscovit ORT.
Moldova suveranăPână nu demult, Moldova suverană era “oficiosul” Guvernului de la Chişinău, având pe frontispiciu anunţul: “ziar de limbă moldovenească”. În 2005, guvernul “şi-a luat mâna” de pe ziar, la presiunea partidelor “democratice” care l-au susţinut pe Voronin să câştige al doilea mandat de preşedinte. Însă Moldova suverană nu şi-a declinat rolul de ziar guvernamental nici după privatizare, susţinând în continuare politica regimului comunist. Ion Berlinski, redactorul-şef al publicaţiei, este de părere că o presă independentă poate funcţiona doar într-o ţară cu peste 22 milioane de locuitori, cum este România, spre exemplu. Dumnealui consideră că presa moldovenească nu este şi nici nu poate fi independentă, fiecare ziar făcând politica cuiva: a ruşilor, a românilor... Moldova suverană face politica Guvernului de la Chişinău, asigurându-şi astfel relaţii preferenţiale cu regimul. Avantaje sunt – fie publicarea unor hotărâri oficiale, fie prezentarea mesajelor politicienilor de la putere. Contra cost!
Timpul“Fluxul era o şcoală de gazetărie”, spune Valentina Basiul, reporter la cotidianul Timpul. Doi dintre jurnaliştii profesionişti care au lucrat la acest ziar au plecat pentru salarii triple să lucreze la proiecte internaţionale.
Valentina a terminat Facultatea de jurnalism în România; a lucrat mai întâi ca reporter pe domeniul social, apoi pe educaţie şi pe politic. O amintire neplăcută ca ziarist are Valentina din ziua în care a venit la Chişinău preşedintele Băsescu: “Poliţiştii nu ne-au dat voie să ne apropiem de poarta Ambasadei României”. Ca orice ziarist moldovean care se respectă, îndrăznind să facă anchete, Valentina are şi ea un proces la Curtea Supremă.
“Am scris un articol despre corupţia în învăţământ; am luat sursele mele din facultăţi, studenţi, dar şi o profesoară căreia i-am dat numele cu acordul ei. După ce a apărut articolul, conducerea facultăţii a ameninţat-o că o dă afară, iar ea mi-a cerut să retractez.
A dat ziarul în judecată şi a cerut despăgubiri morale de 100.000 lei (n.r. – moldoveneşti).”
Uniunea Jurnaliştilor din MoldovaValeriu Săhărneanu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Moldova şi director general al trustului de presă Euronova Media Grup, apreciază că media din Basarabia nu poate să-şi ia avânt, pentru că piaţa de afaceri încăeste controlată politic. “Lucrurile stau bine pentru presa rusească, pentru că s-au păstrat tradiţiile ruseşti. Toate ziarele ruseşti şi revistele au rămas şi fac bani buni aici la noi. Dar ăştia nu au fost atinşi. Lucrurile care au fost atinse de puterea politică au fost cele româneşti, presa românească, democratică. Care a avut spirit critic şi cauză pentru care să lupte. Adică de a rade marile straturi de imperialism sovietic care s-a aşezat peste tot, inclusiv pe mentalitate”, spune Săhărneanu.
Prin intermediul Uniunii Jurnaliştilor, Valeriu Săhărneanu a încurajat tinerii jurnalişti să adere la presa democratică, de limbă română. “Asta mi-a adus şi suferinţe şi satisfacţii. Mai mult suferinţe. Cel mai mare rău făcut presei democratice a fost că a fost atacată de piaţa asta economică din două părţi: controlul politic asupra economiei şi erodarea în permanenţă a stratului de cititori.” Săhărneanu apreciază că cei aproape un milion de basarabeni care au părăsit Republica Moldova au fost un public cititor eminamente de presă românească, democratică. “Şi acest lucru s-a resimţit, evident. Cea mai mare publicaţie de limbă română are 30.000 de cititori. Faţă de 50.000 cât are o publicaţie rusească. În ceea ce priveşte presa de limbă rusă, populaţia este urbană şi a rămas constantă. Situaţia pentru presa democratică este grea şi prin prisma influenţei puterii politice.”
Multe din publicaţiile de limbă română se ţin pe granturi, mai mici sau mai mari. Autorităţile moldo-veneşti auîncercat să creeze o Comisie guvernamentală pentru sistematizarea sau optimizarea granturilor. “Adică nimeni nu are voie să dea granturi direct, decât prin comisie. Am avut o experienţă în 2001 când am primit de la Fundaţia lui Iosif Constantin Drăgan echipament pentru televiziune şi trebuia să-l trec prin această comisie. Şi n-a trecut. Dar presa democratică a reuşit totuşi să se menţină cu toate obstacolele. Avem două ziare – Jurnal de Chişinău şi Timpul, restul sunt slăbuţe”, continuă Săhărneanu.
În media moldovenească nu există tabloide. Justificarea este oferită de preşedintele Uniunii Jurnaliştilor prin faptul că ar fi nevoie de un capital iniţial pe care ar trebui să-l investeşti. “Nimeni nu-ţi dă garanţia că din acest capital poate să iasă ceva”. (Andreea Tudorică)
Sursa: Jurnalul National
