Trimite e-mail | Printeaza
Granturi si burse
02.08.2007Elevii din Republica Moldova, descurajaţi de regimul vizelor din România
Interesul elevilor din Republica Moldova pentru liceele româneşti a scăzut brusc după ce România a devenit membră a Uniunii Europene, iar aceştia au nevoie de viză pentru a veni aici la studii.Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, anul acesta, la sfârşitul perioadei de înscriere, elevii din Republica Moldova au depus doar 522 de dosare pentru cele aproape 1.400 de locuri disponibile în liceele din România. Toţi cei care vor fi declaraţi admişi vor primi bursă de la statul român. Conform aceleiaşi surse, au rămas vacante 278 de locuri cu bursă, dosarele fiind centralizate la liceul "Mihai Eminescu", din Iaşi."Anii trecuţi a existat o concurenţă foarte mare a elevilor din Republica Moldova. Până anul acesta, am avut întotdeauna mai multe solicitări decât locuri disponibile. Singura explicaţie a numărului mic de înscrişi de anul acesta este introducerea regimului de vize odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Am încercat să suplinim acest neajuns, lăsând celor interesaţi posibilitatea să se înscrie prin poştă. Dar una este să se înscrie de la distanţă şi alta să vină să se intereseze personal, beneficiind şi de consiliere din partea noastră", a declarat Camelia Gavrilă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.Majoritatea elevilor din Republica Moldova au optat pentru liceele din Iaşi (132 înscrişi), Bucureşti (89 înscrişi), iar restul au optat mai ales pentru liceele din zona Moldovei. Ca specializări, elevii de peste Prut au preferat clasele cu profil umanist, apoi cele de matematică-informatică.Sursa: Mediafax
Comentarii (0)