Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.08.2007

Întrevederea Preşedintelui Vladimir Voronin cu David Kramer, Asistent Adjunct al Secretarului de Stat al SUA

Întrevederea Preşedintelui Vladimir Voronin cu David Kramer, Asistent Adjunct al Secretarului de Stat al SUA

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, s-a întîlnit cu David Kramer, Asistent Adjunct al Secretarului de Stat al SUA, relatează Serviciul de presă al Preşedinţiei.

În cursul întrevederii a fost efectuat un schimb de opinii în diverse chestiuni ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale.

De asemenea, au fost pe larg examinate aspecte care vizează reglementarea transnistreană şi perspectiva reluării procesului de negocieri pentru soluţionarea conflictului.

Şeful statului a reiterat interesul autorităţilor moldoveneşti pentru reluarea procesului de negocieri, exprimîndu-şi speranţa că în cadrul formatului „5+2” va fi identificat un model acceptabil al problemei transnistrene.La întrevedere a fost prezent şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, Michael David Kirby.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus