Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
16.08.2007

Accidentul rutier produs în dimineaţa zilei de 12 august 2007 în Polonia

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene comunică că în accidentul rutier care s-a produs în dimineaţa zilei de 12 august 2007, în Polonia, a fost implicat un microbuz din Republica Moldova.

La data de 13 august curent Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonia a fost informată de către Comisariatul de Poliţie din oraşul Rzeszow, că la 12.08.2007, în jurul orei 05.25 în oraşul Debica a avut loc un accident rutier în care au avut de suferit mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

Din cele relatate de Comisariat, şoferul microbuzului de tip Mercedes Sprinter, nr. de înmatriculare ORAY 230, Vlad MATROS, a.n. 18.07.1981, din motive necunoscute a tamponat autoturismul într-un copac. În urma acestui accident rutier au avut de suferit 8 persoane. Cauzele accidentului sunt în curs de investigare.

Despre cele întâmplate au fost informate rudele pasagerilor trecuţi în lista de parcurs.

Numărul de contact al Secţiei Consulare a Ambasadei RM în Polonia 0048228981589 şi al Departamentului Afaceri Consulare al MAEIE 201051, 201052.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus