Ministerul de Interne al Republicii Moldova afirmă că a desoperit o "schemă criminală de obţinere a vizelor", în care ar fi fost implicat un funcţionar de la Consulatul României din Chişinău.
"Facilitarea era în felul următor: în primul rând documentele erau primite fără rând, erau examinate în regim de urgenţă şi nu era efectuată nici o verificare.", a declarat Ministrul adjunct Afacerilor Interne din Republica Moldova, Valentin Zubic.
"De obicei în privinţa persoanelor şi nu este vorba doar de către Consulatul României, dar şi de către celelalte consulate, ambasade din Moldova care cer perfectarea multivizelor, în asemenea cazuri are loc o verificare relativ îndelungată."
"În cazul de faţă, după cum v-am spus, aceste multivize în baza documentelor false erau eliberate în perioadă de urgenţă. 7 maximum 10 zile, dacă era o perioadă de sărbători", a mai spus Valentin Zubic.
În cadrul unor acţiuni operative, au fost reţinuţi directorul unei firme turistice şi o angajată a Filarmonicii Naţionale din Chişinău.
Aceasta din urmă se ocupa de perfectarea unor acte false pentru solicitanţii de vize româneşti care erau astfel declaraţi colaboratori ai Filarmonicii.
Bucureştiul regretă
Ulterior, actele erau transmise de către directorul firmei turistice funcţionarului de la Consulatul României.
Ministerul de Interne de la Chişinău nu putut preciza dacă funcţionarul român a luat sau nu bani de la reprezentanţii firmei turistice care solicita vize.
"Ministerul Afacerilor Externe al României a luat cunoştinţă de declaraţia de presă a domnului Valentin Zubic, vice ministrul de interne al Republicii Moldova, în legătură cu presupuse încălcări ale reglementărilor în vigoare privind eliberarea vizelor la Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău", se arată într-un comunicat MAE.
"Ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, consideră regretabil faptul că până în acest moment, MAE român nu a primit o comunicare oficială din partea autorităţilor Republicii Moldova în legătură cu cele prezentate în conferinţa de presă."
"MAE a solicitat oficial părţii moldovene, prin Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti şi Ambasada României la Chişinău, detalii privind cele prezentate în conferinţa de presă din 17 august 2007", se mai arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe din România.
Sursa: BBC