Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.08.2007

Armenizare sau europenizare?

Armenizare sau europenizare?
Ministrul Economiei si Comertului al Rusiei, Gherman Gref, si-ar putea amana vizita la Chisinau anuntata pentru luna august. Presedintia Republicii Moldova anuntase vizita inca de la sfarsitul lui iunie. Ministrul a lasat sa se inteleaga ca ar veni, poate, in septembrie.Amanarea vizitei este un lucru bun pentru Republica Moldova, deoarece ii lasa timp Presedintiei sa-si regandeasca intentiile. Asteptarile Presedintiei legate de vizita domnului Gref risca sa duca la o „armenizare” a Republicii Moldova. Aceasta formula, imprumutata de la un analist din Chisinau, se refera la preluarea masiva a economiei Armeniei de catre capitalul rusesc (atat de stat cat si particular) in ultimii cativa ani. Acest proces economic a cimentat influenta politica a Rusiei asupra Armeniei. Capitalul rusesc a preluat controlul asupra sectorului energetic: hidrocentrale si termocentrale, linii de transmisie, piata gazelor si reteaua conductelor de gaze, bruma de industrie constructoare de masini ramasa in Armenia din perioada sovietica, unele banci, precum si ultimul mare atu pe care il mai avea Armenia, compania de telefoane, lucru despre care a aflat desigur cu neliniste si Moldtelecomul. In discursul sau catre ambasadorii adunati la Condrita in 28 iunie, presedintele Vladimir Voronin a anuntat plin de speranta ca va propune Rusiei un mare program de investitii de capital rusesc in Republica Moldova, mentionand ca pe un moment hotaritor in aceasta privinta apropiata vizita a ministrului rus Gherman Gref. Se pare ca aceasta intentie face parte din pretul, din ce in ce mai mare, pe care presedintia Republicii Moldova e dispusa sa-l plateasca Rusiei pentru reglementarea conflictului din Transnistria. Propunerile initiale ale Chisinaului, alcatuite mai ales de consilierul prezidential Mark Tkaciuk, asta-toamna, sub denumirea de „pachet”, au fost foarte bine concepute, in deplin acord cu interesele Republicii Moldova si ale Occidentului. Kremlinul nu a aprobat acest „pachet”, nici nu l-a respins oficial, ci a asteptat pur si simplu ca Republica Moldova sa ofere un pret din ce in ce mai greu, pentru ca Rusia sa accepte pachetul initial, ba chiar sa si revizuiasca pachetul initial in favoarea Rusiei. Chisinaul, cu ochii pe calendarul electoral, a mers la acest joc, marind pretul oferit la fiecare runda de negocieri, pe intuneric, cu Rusia, pana a ajuns sa ofere si o parte a economiei. Rusia nu se grabeste nici acum. Prin aceasta tactica a asteptarii, Kremlinul preseaza Republica Moldova ca sa stoarca pretul maxim pentru o reglementare iluzorie. Republica Moldova nu a reusit nici pana acum sa creeze un climat atragator pentru investitiile occidentale. Acum cineva asteapta investitii rusesti. Dar nicio tara nu s-a apropiat macar de integrarea europeana cu o economie dominata de Rusia si avind la putere un partid comunist ne-reformat. Europenizarea Republicii Moldova este incompatibila cu dominatia economica ruseasca dupa modelul armean. Pana la vizita ministrului rus Gref, intreaga conducere a Republicii Moldova trebuie sa aleaga in mod clar intre europenizare si armenizare. Sursa: Cronica Romana , Vladimir Socor 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus