Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este ÎPS Daniel, ales cu 95 de voturi, în cel de-al doilea tur de scrutin. Contracandidatul său, mitropolitul de Cluj, Bartolomeu Anania, a obţinut 66 de voturi. Înalt Preasfinţitul Daniel pleacă din scaunul Mitropoliei Moldovei ca să-şi pună pe umeri o cruce mai grea - să ducă mai departe sarcina de a conduce Biserica Ortodoxă Română. Acest lucru se va întâmpla peste două săptămâni, în cadrul unei ceremonii oficiale. CITEŞTE MAI MULTE DESPRE DANIEL.
"Exprim recunoştinţă faţă de Sfântul Sinod şi Colegiului Electoral Bisericesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi mai exprim dorinţa de a sluji Biserica Ortodoxă Română aşa cum a făcut Preafericitul Teoctist, care a lăsat în urmă o moştenire luminoasă", a afirmat noul Patriarh, ÎPS Daniel, imediat după anunţarea oficială a alegerii Preafericirii Sale.
Daniel a făcut un apel la întreaga comunitate, cerând sprijin şi cooperare: "Patriarhul nu lucrează singur, ci cu Sinodul, credincioşii, monahii şi cu întreaga societate. Avem nevoie de cooperarea tuturor", a adăugat Preafericirea Sa.
În primul tur, scorul a fost 80 de voturi în favoarea lui Daniel Ciobotea, 62 de voturi pentru Bartolomeu Anania, iar Ioan, episcopul de Covasna, a obţinut 18 voturi, potrivit unor surse din interiorul BOR.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a primit într-o atmosferă liniştită vestea că Daniel, cel care conduce de 17 ani destinele eparhiei se află acum la cârma Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica Ortodoxă Română l-a ales, astăzi, pe cel de-al şaselea Patriarh, după 41 de zile de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist.
Mitropoliţii Daniel şi Bartolomeu, ca şi episcopul de Harghita şi Covasna Ioan au fost cei trei candidaţi la scaunul patriarhal desemnaţi în şedinţa Sfântului Sinod al BOR, după ce mitropoliţii Teofan şi Laurenţiu s-au retras din cursă.
Şedinţa Sfântului Sinod a început la ora 10.00. Ea a fost condusă de Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, cel mai vechi în hirotonie, care, pentru că a acceptat să prezideze şedinţa, nu se poate afla printre candidaţii la scaunul patriarhal.
Atribuţiile Patriarhului
VEZI ŞI: Marii Duhovnici ai României au alcătuit portretul moral al viitorului Patriarh
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este şi Arhiepiscopul Bucureştilor şi Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei. Titulatura sa este: "Prea Fericirea Sa, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române".
El poartă ca semn distinctiv două engolpioane (icoane purtate la gât - n.r.) şi o cruce, culion (potcap) şi o camilafcă (potcap acoperit cu un vâl - n.r.) albă cu cruce.
În calitate de Întâi Stătător între Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul convoacă şi prezidează organele deliberative centrale ale Bisericii Ortodoxe Române, reprezintă Patriarhia Română în justiţie, în faţa autorităţilor şi faţă de terţi, personal sau prin împuterniciţi legali, întreţine raporturi cu celelalte Biserici creştine ortodoxe în chestiunile bisericeşti. De asemenea, în atribuţiile Patriarhului intră şi aducerea la îndeplinire a hotărârile organelor deliberative centrale ale Bisericii Ortodoxe Române.
Conducătorul BOR este şi cel care prezidează Colegiul Electoral pentru alegerea Mitropoliţilor, hirotoneşte, împreună cu alţi Ierarhi, potrivit Sfintelor Canoane, pe Mitropoliţi, acordă concedii Mitropoliţilor până la 30 de zile. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile canonului 11 al Sinodului VII Ecumenic, Patriarhul exercită dreptul de devoluţiune (transmiterea averii - n.r.).
Foto: NewsIn
Sursa: NewsInÎPS Daniel: Îmi exprim dorinţa de a sluji Biserica aşa cum a făcut-o Preafericitul Teoctist
Sursa: Realitatea TV